Raport: Accesul la natură reduce depresia și obezitatea, făcând indivizii mai fericiți și mai sănătoși

in Biodiversitate, EcoLIFESTYLE 22 March 201721 Views

Copacii și spațiile verzi previn alergiile și determină oamenii să facă mai multă mișcare, reducând astfel riscul de a deveni obezi și inactivi. În plus, natura îmbunătățește starea mentală a persoanelor, reducând dependența de anti-depresive. Concluziile aparțin cercetătorilor de la Institutul european pentru politici de mediu și ai organizației Friends of the Earth Europe.

natură sănătate

Pentru a ajunge la aceste concluzii, 11 specialiști din cadrul Institutului european pentru politici de mediu (IEEP) au studiat timp de un an mai bine de 200 de cercetări academice. A rezultat un studiu de 280 de pagini, despre beneficiile medicale și sociale ale protejării biodiversității. Cei de la Friends of the Earth au solicitat o formă sintetizată, iar cei de la IEEP au publicat ieri un raport comprimat.

Ce au descoperit cercetătorii despre apropierea de natură

Potrivit studiilor analizate, cei mai afectați de lipsa naturii sunt cetățenii care locuiesc în zone defavorizate. Aceștia au acces limitat la spații verzi și au mai puține oportunități pentru activități menite să le mențină starea de sănătate. În Danemarca, cei care locuiesc la peste un kilometru de un parc sunt mai obezi și fac mai puține exerciții decât cei care au un spațiu verde la mai puțin de 300 de metri de locuință.

În Spania, cei care au un spațiu verde în apropiere se declară mai sănătoși fizic și mental, dar și mai fericiți decât cei care nu au astfel de privilegii. De asemenea, doctorii prescriu mai puține antidepresive în zonele urbane cu mai mulți copaci pe stradă.

Și femeile însărcinate raportează beneficii atunci când au acces la spații verzi, conform raportului. Acestea înregistrează tensiuni arteriale mai scăzute decât cele care locuiesc departe de parcuri.

În plus, se pare că proximitatea naturii reduce alergiile, căci indivizii cresc în medii pline de microbi, care le întăresc imunitatea. De asemenea, la copii, natura previne afecțiuni precum hiperactivitatea, problemele de comportament și deficiențele de relaționare.

natură sănătate

Exemple de bună-practică privind accesul la natură

Pe lângă statistici, cercetătorii au identificat și câteva inițiative prin care autoritățile sau organizațiile au reușit să profite de beneficiile aduse de apropierea de natură.

În Barcelona, de exemplu, un ONG îi învață pe copiii aflați în situații de risc de excludere socială cum să aibă grijă de păduri. Caritas-ul austriac a amenajat grădini comunitare, unde persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități sau refugiații lucrează împreună cu voluntarii. O instituție suedeză se folosește de natură pentru a trata tulburări psihice cauzate de stres, iar o organizație britanică tartează stresul cu plimbări în Parcul Național Pembrokeshire Coast.

Comentarii

comentarii