Fundatia Orange lanseaza “Lumea prin culoare si sunet”

Fundatia Orange lanseaza o noua editie a concursului de proiecte „Lumea prin culoare si sunet”, se arata intr-un comunicat al fundatiei.

Fondul de finantare sustine proiecte propuse de catre organizatii nonprofit cu profil educational, cultural si medical care doresc sa implementeze proiecte inovatoare, in special cu ajutorul tehnologiilor digitale in beneficiul persoanelor cu deficiente de vedere, de vorbire si de auz.

Fundatia Orange ofera finantare in valoare totala de 350.000 de euro pentru proiecte care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu deficiente de vedere sau de auz si la integrarea sociala a acestora, prin facilitarea accesului la educatie, la cultura si la sanatate”, potrivit reprezentantilor fundatiei.

Fundatia Orange invita cu acest prilej institutiile publice sau organizatiile neguvernamentale si nonprofit (asociatii, fundatii sau federatii, institutii educationale, institutii medicale, institutii culturale) sa candideze cu proiecte in beneficiul persoanelor cu deficiente de vaz si/sau auz sau alte deficiente cauzate de acestea.

Valoarea sprijinului financiar acordat de Fundatia Orange unui proiect poate varia intre 20.000 si 50.000 de euro. Proiectele vor fi implementate in perioada 2014-2015.

Termenul limita pentru depunerea proiectelor de catre organizatii este 27 ianuarie 2014, ora 13:00, la adresa fundatia.orange@orange.com. Dupa acest termen cererile de finantare depuse vor intra in procesul de evaluare si selectie”, se arata in acelasi comunicat.

 

 

spot_img

Ultimele știri