Activități online pe 1 aprilie, de Ziua Păsărilor

in Biodiversitate 31 March 2021 69 Views

Societatea Ornitologică Română (SOR) sărbătorește, pe data de 1 aprilie, Ziua Păsărilor în mediul online, prin evenimente organizate pe pagina de Facebook: prezentarea celor mai comune specii, quiz-uri, indicații legate de locuri pentru observarea păsărilor.

Foto: SOR / Sebastian Bugariu

Ziua Păsărilor 2021 va debuta, de la ora 10.00, cu un material video – conceput de specialiști ai SOR – în care vor fi prezentate cele mai comune specii de păsări ce pot fi observate în orașe. La ora 12.00 va fi organizat un quiz destinat celor începători în recunoașterea păsărilor, iar la ora 14.00 un quiz pentru pasionații din domeniu.

La ora 18.00, va fi prezentat un formular conceput să vină în ajutorul celor care merg în această perioadă în natură pentru activitățile de „birdwatching”.

„Ziua Păsărilor este unul dintre evenimentele emblemă ale Societății Ornitologice Române, care, în cei 27 de ani de când este organizat, a reușit să strângă mii de participanți. La SOR, an de an, sărbătorim Ziua Păsărilor alături de iubitorii de păsări și natură. Chiar dacă nici în acest an nu ne putem întâlni cu toții în natură din cauza măsurilor de restricție impuse de autorități, tot ne vom bucura de păsări, doar că, de data aceasta, doar în mediul online. Printre activitățile pe care le-am pregătit pentru această zi specială se regăsește un filmuleț de inițiere pentru recunoașterea celor mai comune specii de păsări pe care le putem vedea în orașe. După ce învățăm cum să le recunoaștem, urmează să exersăm cunoștințele abia învățate printr-un quiz pentru începători. Nu i-am uitat nici pe împătimiții păsărari și am organizat un quiz și pentru ei”, spune directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Cele mai indicate locuri pentru „birdwatching”

Persoanele care doresc să participe la activități de observare și identificare a păsărilor o pot face în zone specifice, precum râuri, lacuri naturale sau de acumulare, mlaștini și păduri. Iată câteva recomandări concrete:

Dobrogea – Vadu, Năvodari, Techirghiol, Cheile Dobrogei

Muntenia – Comana, Balta Albă, Grădiștea, Lacurile de baraj de pe Argeș, Bistreț, Lacurile de baraj de pe Olt, Maglavit

Moldova – Jijia-Miletin, Pângărați-Vaduri-Bâtca Doamnei, Lacurile de baraj de pe Siret, Mața-Cârja-Rădeanu

Transilvania – Lacurile de baraj de pe Olt, Sânpaul, Iernut, Cipău, Zona Zau de Câmpie – Tăureni,

Banat-Crișana – Lunca Turului, Aleșd, Cefa, Lunca Mureșului, Satchinez.

În ceea ce privește Capitala, Parcul Natural Văcărești rămâne în continuare cel mai bun loc de „birdwatching”, conform observațiilor realizate de membrii SOR în cadrul proiectului Atlasul Păsărilor din București. Dar și în parcurile Herăstrău sau Tineretului sau pe Lacul Morii se pot observa numeroase specii.

Programul complet al ediției din 2021

10:00 – Video de inițiere pentru recunoașterea celor mai comune specii de păsări

12:00 – Quiz începători

14:00 – Quiz avansați

18:00 – Formular observații păsări

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.

Citește și: 

5 pași prin care să te pregătești pentru o activitate de observat păsări

Prima aplicație pentru determinarea păsărilor din România

Comentarii

comentarii