10 motive să te apuci de pedalat

Fie că este vorba de a stimula echilibrul fizic și psihic sau pur și simplu o alegere pentru a proteja mediul, mersul pe bicicletă ar putea fi cea mai înțeleaptă alegere. Nu sunteți convinși? Iată doar 10 beneficii majore ale mersului pe bicicletă.

1. Oriunde te duci ajungi mai repede

Cercetătorii grupului Citroen au demonstrat că britanicii care se deplasează pe bicicletă, în principalele orașe ale Marii Britanii, ajung la destinație la jumătatea timpului celor care folosesc automobilele. De exemplu, dacă ești în Cardiff, la o oră de vârf, vei petrece 30 de minute la volan deplasându-te cu 11 km/h fără să ajungi undeva. În comparație, viteza medie de deplasare a unui biciclist, în aceleași condiții, este de aproximativ 20 km/h.

2. Crește calitatea somnului

Cercetătorii Facultății de Medicină a Universității  Stanford  au demonstrat că pentru cei care suferă de insomnie este suficient să pedaleze câte 20 – 30 de minute în oricare zi. Care este efectul? Timpul în care aceștia au reușit să adoarmă s-a redus la jumătate, iar perioada de somn a crescut cu o oră.

Acest gen de mișcare îți reglează ritmul cardiac și inhibă hormonii stresului care împiedică obținerea unui somn odihnitor și regenerativ”, spune Jim Horne, profesor în cadrul Centrului de Cercetare al Somnului al Universității Loughborough.

3.  Arăți mai tânăr

Practicat cu regularitate, ciclismul contribuie la protecția pielii împotriva razelor UV și estompează semnele de îmbătrânire.

Datorită creșterii circulației sangvine la nivelul pielii, celulele beneficiază de mai mult oxigen și de o cantitate mai mare de nutrienți în timp ce elimină toxinele. De asemenea, exercițiile creează în organism condițiile optime pentru producerea de colagen, ajutând la reducerea apariției ridurilor și creșterea procesului de vindecare”, spune Christopher Rowland Payne, doctor dermatolog în cadrul clinicii Harley Street, instituție medicală de top din Londra.

4. Îmbunătățește digestia

Potrivit speciașitilor de la Universitatea Bristol, beneficiile pedalatului sunt mult mai profunde.

Activitatea fizică ajută la scăderea timpului în care se face digestia, limitând de asemenea și cantitatea de apă care se reabsoarbe în organism”, explică Ana Raimundo, gastroenterolog în cadrul Harley Street.

5. Îmbunătățește capacitățile cerebrale

Un studiu efectuat de Universitatea Illinois a demonstrat că îmbunătățirea cu 5% a capacității cardio-respiratorii prin pedalat duce la creșterea cu 15% a capacității mentale. Acest lucru este posibil deoarece hippocampusul – zona responsabilă cu memoria- este stimulat să creeze noi celule cerebrale care se deteriorează începând cu vârsta de 30 de ani.

Oxigenarea celulelor creierului demonstrează faptul că exercițiile fizice pot împiedica dezvoltarea maladiei Alzheimer”, spune autorul studiului, Arthur Kramer.

6. Rezitență crescută la boli

Exercițiul fizic moderat ajută celulele albe să devină mai active și mult mai alerte față de potențialii agenți patogeni”, spune Cath Collins, dietetician șef al spitalului St George din Londra.

De asemenea, potrivit unui studiu elaborat de Universitatea din Carolina de Nord, cei care pedalează timp de 30 de minute, cinci zile pe săptămână, au o perioadă de convalescență mult mai scurtă.

7. Trăiești mai mult

Oamenii de știință ai King’s College din Londra au comparat  2.400 de gemeni identici și au aflat că cei care au pedalat timp de 45 de minute pe săptămână erau, din punct de vedere biologic, cu 9 ani mai tineri, chiar și după adăugarea altor factor de risc ca fumatul sau indicele de masă corporală.

Cei care fac exerciții fizice în mod regulat au un grad de risc mult mai scăzut față de bolile cardiovasculare, diabetul de tip II, toate formele de cancer, hipertensiune arterială și obezitate. Organismul devine mult mai eficient în ceea ce privește sistemul imunitar și regenerarea celulelor”, a spus Lynn Cherkas, cercetătoarea care a condus studiul.

8. Protejezi mediul înconjurător

Doar pe locul destinat unui automobil pot fi parcate până la 20 de biciclete. De asemenea, pentru realizarea unui biciclete sunt folosite doar 5 procente din materialele și energia necesare pentru fabricarea unui automobil, iar o bicicletă are zero emisii. Bicicletele sunt mult mai eficente, cu acelasi efort pe care îl faci mergând poți parcurge o distanță de trei ori mai mare.

9. Protejează inima

Conform datelor publicate de Universitatea Purdue (Indiana, SUA) practicarea zilnică a ciclismului reduce cu 50% riscul de apariție al bolilor cardiovasculare. De asemenea, potrivit Fundației Britanice pentru Inimă, aproximativ 10.000 din cazurile fatale de infarct ar putea fi evitate dacă oamenii ar încerca să se mențină în formă.

10. Eviți poluarea

Poate vă gândiți că bicicliștii sunt mult mai expuși la poluarea decât pasagerii din transportul în comun sau automobile. Un studiu elaborat de Imperial College din Londra, a demonstrate că tocmai pasagerii din autobuze și taxiuri sunt cei care inhalează mai multe particule și CO2 decât bicicliștii sau pietonii. În medie, pasagerii din taxiuri inspiră peste 100.000 de particule ultrafine/centrimetru cub, cei din autobuze puțin sub 100.000, iar cei din autoturimele personale în jur de 40.000.  Cantitatea de particule inspirată de un ciclist este de doar 8.000/centrimetru cub.

spot_img

Ultimele știri