100 de masini electrice de la Daimler intr-un experiment la Berlin

Producatorul auto Daimler va oferi 100 de masini electrice subventionate unui grup selectionat de soferi in cadrul unui experiment derulat impreuna cu compania energetica germana RWE, informeaza Earth Times. Masinile pe baterii litiu-ion sunt din marca Smart si au o independenta de 100 de kilometri la o singura incarcare.

Avand in vedere ca acestea nu pot fi reincarcate de la surse obisnuite, RWE va instala 500 de puncte de incarcare care se vor afla la locuintele proprietarilor, la locurile de munca ale acestora, in parcari si la centre comerciale. Soferii vor fi taxati automat pentru reincarcare, intr-un mod asemanator cu platirea telefonului mobil.

Programul din Berlin este similar unui program care se deruleaza de doi ani in capitala Marii Britanii.

Cu ocazia lansarii proiectului, cancelarul german Angela Merkel a declarat ca 100 de masini nu sunt asa de multe pentru 500 de puncte de incarcare. In ciuda aprecierii sale critice, aceasta a mai spus ca masinile electrice se vor dezvolta mai repede decat se asteapta majoritatea.

O alta critica adusa proiectului a fost faptul ca dureaza sase ore incarcarea completa a unei baterii litiu-ion, desi o incarcare de doua treimi dureaza doar doua ore. In plus, masinile electrice nu pot fi folosite pentru excursii lungi in afara orasului din cauza independentei limitate.

spot_img

Ultimele știri