100 milioane de euro pentru subvenționarea cumpărării instalațiilor de energie solară

in Business, Energie, Legislatie 18 July 2018 16 Views

Odată cu promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, s-a făcut un pas înainte extraordinar din punct de vedere al procesului de autorizare, consideră fondatorii energiaTA. Până acum românii care aveau sisteme de panouri fotovoltaice nu puteau injecta energia electrică în rețea, fiind nevoiți deseori să treacă printr-un proces de autorizare lung de peste 450 zile, anevoios cu peste 12 autorizații și scump.

100 milioane de euro pentru subvenționarea cumpărării instalațiilor de energie solară

Acum doi ani am început acest proces pentru a face posibili Prosumatorii posibili în România si nu a fost deloc simplu, dar am crezut cu tăria ca românii trebuie sa poată sa își producă energia și am făcut tot ce am putut pentru a rezolva această problemă. Acum datorită eforturilor depuse de energiaTa, Patres si Greenpeace, 3 ONG-uri, împreună cu o parte dintre membri parlamentului și comisiei, acest lucru este posibil, fiind încă o dovadă că parteneriate dintre mediul guvernamental și non-guvernental pot fi de succes și ar trebui încurajate. Suntem nerăbdători sa vedem sute de mii de mici producători de energie curată in Romania în următorul an”, a declarat Mihai Toader-Pasti, Co-fondator energiaTA.

Potrivit reprezentanților energiaTA, Autoritatea Fondului pentru Mediu ar urma să aloce 100 milioane de euro pentru subvenționarea cumpărării instalațiilor de energie solară, incluzând panourile, sistemul electric și invertorul. Astfel, aproximativ 28.000 de români ar putea primi câte 3.500 euro pentru echipamente cu putere instalate de maxim 3kW. Mai multe detalii vor apărea în ghidul ce va fi publicat pe site-ul afm.ro

Cine poate fi prosumator?

Printre cele mai importante noutăți pe care noua lege le aduce, se numără și obligativitatea distribuitorilor să facă posibilă racordarea în 30 zile și obligativitatea Furnizorilor de energie electrică sunt obligaţi să achiziționeze energia electrică. În plus prosumatorii sunt scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale în factura de energie electrică, asta înseamnă că nu mai este nevoie de o firmă sau de un PFA.

Prosumator poate fi orice persoană fizică sau juridică care își dorește un echipament de energie din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum și poate vinde energia electrică, atâta timp cât activitatea specifică nu este producerea energiei electrice.

energiaTa va oferi consultanță gratuită sub forma elaborării unor ghiduri care să îi ajute pe viitorii prosumatori să înțeleagă fenomenul, tehnologiile și să parcurgă etapele necesare pentru a putea injecta în rețea.

Nu doar locuințele sunt acceptate, ci și un bloc, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară

Iohannis a promulgat legea care permite cetățenilor să livreze energie electrică în rețea

Câți bani vor primi românii pe energia injectată?

În 2018 românii vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea, fiind de asemenea scutiți de la orice obligații fiscale. Prosumatorii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare pe factură, o diferență între banii plătiţi pentru energia consumată şi cea vândută în rețea.

Comentarii

comentarii