190 de tari se intalnesc la Bangkok pentru un acord privind combaterea schimbarilor climatice

Discutiile referitoare la schimbarile climatice, mediate de Natiunile Unite si destinate sa duca schema de la Bali de reducere a emisiilor cu un pas inainte, au inceput luni la Bangkok, informeaza EarthTimes. Peste 1.000 de delegati din 190 de tari s-au deplasat in Tailanda pentru intalnirea ONU.

Intrunirea, care are loc la trei luni dupa intelegerea de la Bali pentru stabilirea unei scheme de intarire a actiunilor internationale impotriva schimbarilor climatice, are ca scop stabilirea programului de negocieri care se va concluziona la sfarsitul lui 2009 cu planuri concrete pentru stoparea cresterilor emisiilor de carbon in lume pana in 2015 si reduceri drastice pana in 2050.

"Ceea ce trebuie rezolvat prin aceasta intalnire este acordul unui program si ceea ce trebuie discutat, sa vedem daca vom putea indeplini termenul limita, intr-un an si jumatate", a declarat Yvo de Boer, secretar executiv al Conventiei pentru Schimbari Climatice a Natiunilor Unite (UNFCCC), care mediaza intalnirea.

La Bali, Indonezia, partile participante au cazut de acord sa lanseze negocierile pentru permiterea implementarii efective si sustinute a Conventiei Kyoto. Aceste negocieri trebuie sa ajunga la o concluzie pana la sfarsitul lui 2009.
Provocarea este crearea unui acord viitor care sa stopeze cu succes cresterea emisiilor globale in urmatorii 10-15 ani si reducerea drastica a lor pana in 2050, intr-un mod viabil economic si echitabil din punct de vedere politic.

Intalnirea de la Bangkok isi propune stabilirea unui program de actiuni pentru aceasta provocare si va incepe stabilirea unui program de lucru pentru urmatorii doi ani.

Partile care se vor intalni la Bangkok vor identifica zonele care trebuie pe viitor clarificate dar si felul in care trebuie rezolvate problemele mai delicate.

spot_img

Ultimele știri