Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

25% din populația lumii se confruntă cu o criză de apă

Locuitorii a 17 țări, adică 25% din populația lumii, sunt în situaţia de penurie de apă gravă, ceea ce înseamnă că în prezent folosesc ultimele rezerve de apă.

Un nou raport, realizat de World Resources Institute (WRI), a măsurat riscurile penuriei de apă, ale secetei și ale inundaţiilor fluviale. În cele 17 țări, „agricultura, industria şi municipalităţile absorb 80% din suprafaţa disponibilă şi din apele subterane în cursul unui an mediu”, se arată în raport.

Aceste țări sunt Qatar, Israel, Liban, Iran, Iordania, Libia, Kuweit, Arabia Saudită, Eritreea, Emiratele Arabe Unite, San Marino, Bahrein, Pakistan, Turkmenistan, Oman, Botswana şi India.

„Multe dintre aceste țări sunt deja aride; altele risipesc apa de care o au. Câteva se bazează prea mult pe apele subterane, pe care ar trebui să le economisească pentru perioadele de secetă”, notează jurnaliștii de la New York Times.

Foto: New York Times

Capitala Mexicului extrage apele subterane într-un ritm atât de rapid, încât orașul se scufundă la propriu, din cauza tasării pământului. Capitala Bangladesh-ului, Dhaka, scoate acum apă din acvifere (strat subteran poros) de la sute de metri adâncime; iar în India și Pakistan, agricultorii drenează aceste acvifere pentru a uda culturi care solicită multă apă, cum ar fi bumbacul și orezul.

„E foarte posibil să vedem tot mai des Ziua Zero în viitor”, a spus Betsy Otto, responsabilă de programul privind apa, din cadrul WRI. „Imaginea este alarmantă în multe locuri din lume”.

Schimbările climatice reprezintă un risc; pe măsură ce precipitațiile devin mai neregulate, furnizarea apei devine mai puțin fiabilă. În același timp, zilele devin mai călduroase, astfel încât mai multă apă se evaporă din rezervoare, dar și cererea de apă crește.

„Penuria de apă este cea mai mare criză, despre care nimeni nu vorbeşte. Consecinţele sale iau forma insecurităţii alimentare, a conflictului, a migraţiei şi a instabilităţii financiare”, a indicat Andrew Steer, PDG al WRI.

„Când cererea rivalizează cu rezervele, chiar mici episoade de secetă – care vor creşte odată cu schimbarea climatică – pot provoca consecinţe teribile”, precum recentele crize de la Cape Town, Sao Paulo şi Chennai, detaliază institutul.

În prezent, 33 dintre orașele cu peste 3 milioane de locuitori – însumând 255 de milioane de persoane – se confruntă cu situații extreme privind apa, cu repercusiuni asupra sănătății publice și serviciilor sociale. În 2030, numărul acesta va ajunge la 45, iar populația afectată, la 470 de milioane.

Alte 27 de ţări figurează pe lista statelor care prezintă o „penurie hidrică ridicată”. Pe lista întocmită de World Resources Institute, care cuprinde 164 de ţări, România figurează pe locul 70, între Coreea de Nord şi SUA.

spot_img

Ultimele știri