2,7 miliarde euro pentru infrastructura ecologică de transport a UE

Comisia Europeană propune investiții de 2,7 miliarde euro în 152 de proiecte-cheie în domeniul transporturilor care sprijină mobilitatea competitivă, ecologică și interconectată în Europa.

infrastructura ecologică de transport a UE

Proiectele selectate vor contribui la modernizarea liniilor feroviare, la eliminarea blocajelor și la îmbunătățirea conexiunilor transfrontaliere, la instalarea unor puncte de alimentare cu combustibili alternativi și la implementarea unor soluții inovatoare de gestionare a traficului.

Investiția este realizată în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei, mecanismul financiar al UE de sprijinire a rețelelor de infrastructură, și va debloca 4,7 miliarde euro sub formă de cofinanțări publice și private. Astfel de investiții nu doar că vor moderniza rețeaua de transport a Europei, dar vor stimula, de asemenea, activitatea economică și crearea de locuri de muncă.

Din suma totală de 2,7 miliarde euro, Comisia alocă 1,8 miliarde euro celor 15 state membre eligibile pentru sprijin din Fondul de coeziune, în scopul de a reduce și mai mult disparitățile în ceea ce privește infrastructura.

Cererea de investiții în infrastructura de transport este enormă. Acest nou val de investiții se concentrează asupra unor proiecte ecologice, inovatoare și digitale, pentru a moderniza rețeaua de transport a Europei”, a declarat Violeta Bulc, comisarul UE pentru transporturi.

Cea mai mare parte a finanțării va fi dedicată dezvoltării rețelei feroviare europene (1,8 miliarde euro), decarbonizării și modernizării transportului rutier și dezvoltării sistemelor de transport inteligente (359,2 milioane euro), precum și punerii în aplicare a sistemelor de management al traficului aerian  (311,3 milioane euro).

Printre acțiunile selectate se numără dezvoltarea unei rețele de încărcare rapidă a vehiculelor electrice în Suedia, Danemarca, Germania, Franța, Regatul Unit și Italia, modernizarea secțiunii feroviare Białystok-Ełk din Polonia, cu o lungime de peste 100 km sau finalizarea tunelului feroviar Karawanken, care leagă Slovenia și Austria.

Contribuția financiară a UE se acordă sub formă de granturi, rata de cofinanțare fiind între 10 % și 50 % din costurile eligibile ale proiectului, în funcție de tipul acestuia și de cererea de propuneri (până la 85 % în cadrul pachetului de coeziune).

spot_img

Ultimele știri