310.000 de lei pentru energii alternative de la Ministerul Mediului

Ministerul Mediului intentioneaza sa lanseze un nou Ghid de finantare a programului ce permite persoanelor fizice si institutiilor interesate inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, geotermala sau altele, informeaza Agerpres.

Conform unui proiectul de act normativ, MMDD ar urma sa aloce, in 2009, suma de 310.000 de lei pentru derularea acestui program. Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, ministerul de resort, prin intermediul Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM) a postat pe site-urile celor doua institutii proiectul in vederea unei dezbateri publice.

Asa cum reiese din Ghidul de finantare a programului, alocarea din Fondul pentru mediu a sumei necesare finantarii Programului se face anual, in limita fondurilor stabilite pentru aceasta destinatie prin bugetul anual de venituri si cheltuieli al AFM, aprobat prin hotarare de Guvern. Unitatile administrativ teritoriale pot solicita finantare pentru mai multe locatii in cadrul aceleiasi cereri de finantare, aceasta acordandu-se prin modalitate nerambursabila, in procent de 70 la suta din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Pentru anul 2009, se vor organiza doua sesiuni de depunere a proiectelor: prima, in valoare de 150.000 mii de lei, iar cea de-a doua in cuantum de 160.000 mii de lei. Sesiunile vor fi stabilite prin Ordin al ministrului Ministerului Mediului si vor fi publicate pe site-ul AFM.
Foto: www.greenprogress.com

spot_img

Ultimele știri