4.8 miliarde de euro pentru dezvoltarea mediului urban din România

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) așteaptă în cursul acestei săptămâni aprobarea oficială a Comisiei Europene cu privire la Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Din bugetul de 8.2 miliarde de euro pus la dispoziția României,  4.8 miliarde de euro sunt dedicate proiectelor care vizează zonele urbane, de la alei pietonale și piste pentru bicicliști la aducerea la viață a spațiilor abandonate și construirea de locuințe sociale pentru oamenii săraci. Dar, ca să beneficieze de aceste finanțări, autoritățile trebuie mai întâi să le ceară.

Piata Constitutiei Bucuresti

POR 2014-2020 e un program de dezvoltare regională în România finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FERD). Programul e compus din 12 axe prioritare, care vizează nouă dintre cele 11 obiective tematice care sunt finanțate în cadrul Politicii de coeziune 2014 – 2020 a Uniunii Europene.

Patru dintre cele 12 axe prioritare cuprind posibilități de finanțare a unor proiecte în mediu urban.

Axa Prioritară 4 (AP 4) e dedicată dezvoltării urbane integrate. Bugetul, în valoare de 1.386,85 milioane de euro, va fi alocat pentru patru tipuri de investiții: măsuri pentru transportul urban (proiecte de construcție a pistelor pentru bicicliști, de achiziție a mijloacelor de transport ecologice/electrice), revitalizarea zonelor urbane (proiecte care iau terenuri abandonate și le transformă în spații verzi sau de agrement pentru locuitorii orașului), îmbunătățirea vieții comunităților marginalizate (construcția și amenajarea de clădiri pentru activități educative, culturale și de recreație; zone verzi de mici dimensiuni, piețe publice, scuaruri, părculețe) și infrastructură de educație (creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice).

De acest finanțări pot beneficia autoritățile publice locale din municipiile reședință de județ din regiunile mai puțin dezvoltate, cu excepția municipiului Tulcea. AP 4 nu este eligibilă nici pentru București-Ilfov, dar aceleași tipuri de investiții se pot finanța prin alte axe prioritare. Ca să primească finanțare, autoritățile trebuie să prezinte o strategie, un plan integrat de dezvoltare urbană care adresează problemele economice, sociale, de mediu, climatice și demografice.

Axa Prioritară 9 (AP 9) vine în sprijinul regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban (CLLD). AP 9 are un buget de 101,41 milioane de euro care e disponibil pentru localitățile urbane cu peste 20.000 de locuitori.

AP 9 e o axă nouă, la fel ca instrumentul prin care va fi implementată: „Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității”. Asta înseamnă că, pentru accesarea fondurilor din cadrul acestei axe trebuie să aplice un grup mixt, forrmat atât din autoritățile publice locale, cât și din reprezentanți ai instituțiilor, companiilor, societății civile locale și ai zonei urbane sărace căreia se adresează proiectul. Implicând și comunitatea, se pot identifica cel mai eficient nevoile acesteia, și felul în care resursele pot fi gestionate ca să rezolve aceste nevoi.

Grupul astfel format trebuie să propună proiecte de construire, reabilitare sau modernizare a locuințelor sociale, investiții în infrastructura de sănătate, educație și servicii sociale, amenajări ale spațiului urban degradat în care locuiește comunitatea defavorizată și, de asemenea, care adresează problema locurilor de muncă în rândul membrilor comunității.

Axa Prioritară 5 (AP 5) se focalizează pe revitalizarea urbană. Bugetul de 139,53 de milioane de euro poate fi investit în proiecte de transformare a terenurilor momentan nefolosite sau distruse, în spații verzi și de recreere pentru cetățeni.

Autoritățile și instituțiile publice locale din mediul urban, cu excepția municipiilor reședință de județ, pot primi finanțare pentru alei pietonale, piste pentru bicicliști, trotuare, amenajări de spații verzi, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, bănci și coșuri de gunoi, rețele Wi-Fi sau racordarea la utilități publice.

Axa Prioritară 3 (AP 3) are alocat un buget de 2.374,57 milioane de euro pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

AP 3 se adresează municipiilor reședință de județ care nu sunt eligibile pentru AP 4. Autoritățile publice centrale și locale pot cere finanțare pentru proiecte de eficiență energetică a clădirilor publice, a clădirilor rezidențiale și a iluminatului public. De asemenea, și în cadrul AP 3 se finanțează măsuri pentru transportul urban, cum ar fi construirea de piste pentru biciclete sau achiziționarea mijloacelor de transport ecologice/electrice.

Pentru finanțări în cadrul AP 3, autoritățile trebuie să elaboreze strategii locale în domeniul energiei (ex. strategii de reducere a CO2) pentru domeniul eficienței energetice în clădiri și iluminat public și a Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru proiectele propuse în domeniul mobilității urbane.

Autoritățile locale vor stabili și vor selecta proiectele relevante, iar Autoritatea de Management se va ocupa numai de verificarea legalității și eligibilității acestor proiecte, a mai explicat consilierul Ionuț Trincă.
Sursă foto: Flickr.com

spot_img

Ultimele știri