Participă la Ziua Mondială a Mersului pe Jos, pe 4 octombrie

Asociația Internațională a Sportului pentru Toți (TAFISA) organizează în fiecare an, în primul weekend al lunii octombrie, Ziua Mondială a Mersului pe Jos. Ediția de anul acesta are loc duminică, 4 octombrie, și are ca temă „24 de ore în jurul lumii”.

„Pandemia globală de COVID-19 a zguduit societățile noastre, sporturile de bază, sistemele de sănătate și guvernele din întreaga lume. Învingerea acestei pandemii este posibilă doar dacă stăm împreună și rămânem conectați ca un front unit, dovedind încă o dată puterea sportului și activității fizice pentru unificarea lumii”, au scris organizatorii.

Startul pentru activități se dă la 10 dimineața, peste tot în lume, „creând un val de la est la vest și acoperind toate cele 24 de fusuri orare”.

„În această zi, trebuie doar să fii activ și să faci un video cu tine sau cu grupul tău (chiar dacă sunteți doi, patru, zece sau mai mulți) în timp ce vă plimbați, mergeți cu bicicleta, vă dați cu canoe, vă cățărați (orice vreți voi) și dați provocarea mai departe către prietenii voștri de pe alte fusuri orare”, au mai scris cei de la TAFISA.

Hashatg-ul folosit pentru această ocazie este #worldwalking.

După Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992 al organizațiilor membre ale TAFISA (The Association For International Sport for All), a fost propusă această sărbătoare cu scopul a scoate cât mai mulți oameni în natură, pentru a dezvolta gradul de conștientizare asupra activității fizice (în mod special, mersul pe jos) ca cea mai simplă și mai eficientă formă de menținere și îmbunătățire a sănătății.

An de an, evenimentul atrage peste 15 milioane de participanţi din circa 50 de ţări de pe mapamond. Pe lângă mersul pe jos, cei ce iau parte la aceste evenimente sunt încurajaţi să folosească şi biciclete, skateboard-uri, role etc.

Evenimentele dedicate Zilei Mondiale a Mersului pe Jos sunt susţinute la nivel internaţional, printre alţii, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Comitetul Olimpic Internaţional şi UNESCO.

După cum este definită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), activitatea fizică înseamnă „orice mișcare a corpului care presupune cheltuială energetică și care este produsă de mușchii scheletului”. Aceasta reprezintă unul dintre stimulii funcționali fundamentali pentru organism și, când este efectuată regulat, reduce riscul de a dezvolta o serie de boli cronice, afecțiuni cardiovasculare, anumite tipuri de cancer, diabet noninsulinodependent și osteoporoză. Activitatea fizică regulată stimulează metabolismul glucozei, reduce grăsimea corporală, echilibrează greutatea, scade tensiunea arterială și reduce pierderea masei osoase. Activitatea fizică reduce stresul și îmbunătățește calitatea somnului, care reprezintă o componentă importantă a sănătății și a calității vieții în general.

Citește și: 

Soluțiile propuse de societatea civilă pentru încurajarea mersului pe jos și cu bicicleta

10 beneficii pentru sanatate ale mersului pe jos

spot_img

Ultimele știri