“4m2”, un spectacol de teatru despre cetățeni activi care aduc o schimbare în comunitate

in Evenimente 6 April 2015 272 Views

Imaginează-ți că locuiești în București și ai patru metri pătrați în fața blocului: cum i-ai folosi? Şi ce ai face în cazul în care acolo urmează să fie construită o nouă clădire? Ieri a început o serie de trei reprezentații ale spectacolului “4m2”, la Teatrul Mignon. Spectacolul spune povestea unui grup de cetățeni și a celor patru metri pătrați de pământ aflați lângă blocul lor; următoarele reprezentații au loc astăzi și mâine, începând cu ora 19:00, iar intrarea este liberă.

11084274_466737306807924_5246096460775787282_n

Piesa a apărut din dorința Centrului de Resurse pentru participare publică CeRe de a stimula spiritul civic al locuitorilor din București prin artă, astfel ca ei să știe că au opțiunea de a deveni un grup de acțiune și de a schimba ceva în societate. Pe baza acestei idei, regizoarele Catinca Drăgănescu și Ioana Petre au stat de vorbă cu mai multe grupuri de inițiativă din București și au construit o poveste.

În fața unui bloc există patru metri pătrați. Fiecare dintre personaje își dorește să se întâmple ceva anume cu acest teren: să construiască un garaj, să planteze o grădină sau să facă un loc de joacă. Între timp, însă, primăria îi înștiințează că terenul va fi retrocedat și că urmează ca acolo să se construiască o clădire. Spectacolul arată, în continuare, felul în care reacționează personajele, care sunt pașii pe care îi urmează în încercarea de a convinge autoritățile să nu pună în aplicare acest plan.

Până acum, spectacolul a mai fost jucat în cartierele care au inspirat povestea, cum ar fi Drumul Taberei sau Lacul Tei, în apropierea cinematografului Favorit, într-o bibliotecă, într-un restaurant, și în alte spații neconvenționale. “Piesa e o oglindă a societății noastre, a felului în care ne trăim viața la oraș și cum reacționăm când ceva se întâmplă dincolo de ușa noastră, și are rolul de a pune întrebări, nu de a oferi răspunsuri”, explică Sînziana Dobre, director de programe la CeRe.

11039207_466737260141262_3353041726091674143_n

CeRe este o organizație non-guvernamentală din București, care încurajează și coordonează grupuri de cetățeni activi dornici să contribuie la schimbarea  societății, cum ar fi Inițiativa Favorit sau Grupul de Inițiativă Lacul Tei. Cu ajutorul metodelor de participare inovative, promovate de CeRe, autoritățile și cetățenii ajung să discute și să ia decizii de comun acord cu privire la problemele comunității, ducând la mici victorii pentru cetățeni.

Un astfel de exemplu e Grupul de Inițiativă Callatis — Drumul Taberei care a reușit să determine autoritățile publice să se ocupe de asfaltarea unei alei pietonale dintre două școli, să reamenajeze o zonă din preajma unei școli în scopul siguranței traficului pietonal și rutier și să refacă un parc dintre blocuri.

Spectacolul „4m2” este realizat în cadrul proiectului “Bucureștiul civic – pentru cetățeni cu simț critic”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România; echipa de distribuție e formată din Mirela Gorea, Ana Ioana Macaria, Profira Serafim, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu și Alexandru Fifea. Teatrul Mignon, unde se ține spectacolul, se află pe strada Hristo Botev nr. 1, în zona Piața Rosetti din București.

11134146_466411923507129_5593838029996643797_n

Sursă foto: Facebook.com/CeRe

 

Mai citește și:

Curățenie de primăvară la Moara lui Assan, care ar putea deveni o grădină urbană comunitară

Grădina din Gura Siriului, o oază într-un oraș sufocant

Comentarii

comentarii