5 sfaturi pentru a reduce propria poluare și a economisi bani în 2018

in EcoLIFESTYLE, Poluare 3 January 2018536 Views

Imediat după Anul Nou, suntem obișnuiți să creăm liste cu obiective pentru anul care urmează. Deși nu le îndeplinim pe toate, ele ne impulsionează măcar să încercăm să facem lucrurile mai bine. Este motivul pentru care vă propunem cinci activități prin care vă puteți reduce impactul asupra mediului în 2018.

sfaturi poluare economii sănătate

Modul în care ne hrănim, cel în care ne deplasăm și felul în care ne asigurăm confortul în locuințe sunt doar câteva dintre elementele prin care noi ca persoane avem un impact asupra mediului. Adaptând o parte dintre propriile obiceiuri de consum, am putea obține o amprentă mai mică de carbon. Iată doar câteva recomandări de luat în calcul atunci când vă stabiliți obiectivele pentru 2018.

  1. Evitați plasticul de unică folosință!

322 de milioane de tone. Potrivit Statistia.com, aceasta este cantitatea de plastic produsă la nivel global într-un singur an (în 2015). Producția de plastic a explodat la finalul secolului trecut, ajungând de la 60 de milioane în 1980 la 200 de milioane imediat după anul 2000. Potrivit unui studiu din revista Anthropocene, după cel de-al doilea război mondial oamenii au produs suficient plastic încât să poată acoperi întreaga suprafață a Pământului.

Nu ne putem aștepta ca industria și consumatorii să renunțe vreodată complet la plastic. Putem însă spera că vor înțelege necesitatea de a reduce cantitatea folosită. Sugestia noastră este să începem, evident, cu eliminarea plasticului de unică folosință. Fie că vorbim despre pungi, PET-uri, veselă, ambalaje sau alte produse care conțin plastic, alternative există. Multe țări au interzis deja folosirea plasticului de unică folosință și numeroși antreprenori s-au dedicat dezvoltării de alternative sustenabile. În 2017, redactorii Green Report au identificat și au prezentat o parte dintre aceste alternative în cadrul serialelor De unică folosință și Plastic Free July.

Green Report Shop Produse ECO

Renunțarea la plasticul de unică folosință poate însemna și economii la buget: cumpărând produse reutilizabile, investițiile se amortizează rapid, iar optând pentru alimente vrac puteți achiziționa exact cantitatea de care ai nevoie, evitând totodată risipa.

  1. Folosiți bicicleta pe distanțe scurte!

Înlocuirea definitivă a mașinei cu bicicleta s-ar putea dovedi o sarcină greu de îndeplinit. Însă, pentru drumurile scurte, ar putea reprezenta o alternativă fezabilă, care ar aduce atât beneficii pentru sănătate, cât și beneficii economice.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, prin folosirea bicicletei, se previne moartea a 27.860 de cetățeni europeni anual. Evitarea deceselor înseamnă economii de peste 96 de miliarde de euro. Impactul economic din sector nu se oprește însă aici. Având cetățeni mai sănătoși, statele salvează 39 de miliarde de euro. De asemenea, prin faptul că ciclismul îmbunătățește funcționarea creierului, se evită irosirea a 30 de miliarde de euro. Se adaugă beneficiile încurajării mișcării în rândurile copiilor (estimată la 20 de miliarde de euro), ale evitării accidentelor rutiere (773 de milioane de euro) și ale reducerii absenteismului de la locul de muncă, din cauza bolilor (4,5 miliarde de euro). Iar avantajele nu se opresc aici, potrivit unui raport al Federației Europene a Ciclismului.

sfaturi poluare economii sănătate bicicleta

Cei care se tem să meargă cu bicicleta din cauza aerului poluat din orașe trebuie să știe că, potrivit experților de la Universitatea Cambridge, beneficiile pedalatului depășesc cu mult riscurile provocate de poluare. Aceștia au ajuns la concluzia că, în cele mai poluate orașe ale lumii, expunerea la aerul poluat „anulează” beneficiile mersului pe bicicletă abia după vreo 60 de minute de pedalat. În plus, după investiția inițială, mersul pe bicicletă are costuri de mentenanță mult mai mici decât orice alt mijloc.

  1. Cultivați-vă propriile legume și fructe, cumpărați local și evitați risipa!

În ultimii ani, grădinăritul a devenit o activitate la modă. O demonstrează proiectele de grădinărit urban sau de agricultură ecologică din București și din țară. Despre unele dintre acestea am povestit în serialul Pepiniera de grădinari. Bucureștenii interesați de această activitate o pot experimenta la grădina Kultivă, la grădinile Grădinescu sau la grădina celor de la ViolonceluluiHub.

Cel mai probabil, nu veți reuși să creșteți o cantitate suficientă de legume pentru a vă hrăni, dar, înainte de toate, experiența este cea care contează. Dacă veți însă să fii sigur că hrana pe care o consumați este produsă în mod ecologic, vă puteți abona la coșurile de legume de la Bio&Co, Amurtel, Bio Dumbravă, Nasul Roșu sau ASAT. Dacă vi se pare o soluție inconvenabilă, puteți opta măcar pentru produse locale.

  1. Redefiniți-vă obiceiurile de consum vestimentar!

Industria fast fashion ocupă locul al doilea la poluare. Folosește miliarde de litri de apă și miliarde de tone de chimicale. Risipește între 10 și 20% din ceea ce produce și reciclează doar 15% din deșeuri, deși 95% pot fi valorificate. Despre impactul acestei industrii și despre alternative am scris în serialul Slow Fashion în România.

Recomandările în ceea ce privește domeniul vestimentar sunt simple, dar mai greu de pus în practică: încercați să folosiți ceea ce aveți, să donați ceea ce nu folosiți, să cumpărați doar în caz de nevoie și să optați pentru haine second-hand sau pentru haine produse în mod sustenabil și responsabil.

sfaturi poluare economii vestimentatie

  1. Reduceți consumul de energie și de apă din gospodărie!

Prin simpla înlocuire a becurilor incandescente cu becuri LED se pot obține economii semnificative la factura de energie electrică. Pentru un apartament cu 3 camere, consumatorii pot ajunge să plătească de până la 7 ori mai puțin. În cazul înlocuirii becurilor economice cu cele LED, se obțin economii de 30%. Similar, se pot obține reduceri ale consumului de apă dacă se instalează aeratoare la baterii sau bazine de WC cu un consum redus de apă.

Și nu trebuie să uităm că economiile cresc atunci când nu uităm să stingem becul când ieșim din camera, să scoatem aparatele electronice din priză când nu le folosim sau când închidem robinetul când ne spălăm pe dinți sau când spălăm vase.

Comentarii

comentarii