75 de milioane de lei pentru gestionarea deșeurilor

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pregătește o schemă de ajutor de stat pentru industria de reciclare care ar putea fi gata până la sfârșitul acestui an, dacă va primi aprobarea Consiliului Interministerial și a Guvernului, a declarat, marți, 15 mai, Dorin Corcheș, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu, prezent în cadrul conferinței Circular, organizată de Green Report, în parteneriat cu Ministerul Mediului. 

Acesta a precizat că AFM are prevăzuți în bugetul anului în curs peste 75 milioane de lei, bani destinați gestionării deșeurilor. Banii de finanțări provin de la taxele de mediu colectate de instituție în România. Corcheș a explicat că Administrația Fondului pentru Mediu are două componente, colectând taxe și redistribuind apoi banii prin finanțări pentru proiecte destinate protecției mediului.

CGR Circular 4: Sistemul “plătești pentru cât arunci” poate reduce costurile la jumătate

Prezentă în cadrul dezbaterilor Elena Preoteasa, director în cadrul Ministerul Fondurilor Europene, a subliniat importanța rezolvării problemelor ce țin de gestiunea deșeurilor înainte de a ne concentra pe alte aspecte ale economiei circulare.

Până nu vom închide toate etapele ce țin de partea cu deșeuri și conformare cu directiva UE, vom avea niște pași de făcut spre viitor. Trebuie să ne orientăm înspre ceea ce înseamnă digitalizare, reutilizare, reciclare. Pentru noua perioadă de programare, post 2020, Comisia Europeană are în vedere dezvoltarea conceptului de economie circulară prin măsuri concrete. Va exista chiar și o inițiativă finanțată din politica de coeziune și se va aplica pe zona de economie circulară”, a spus aceasta

Preoteasa a anunțat că înainte de stabilirea finanțărilor, vor urma dezbateri la care sunt invitați toți actorii interesați.

Obținerea fondurilor, misiune imposibilă

Aida Szilagy, Președintele Centrului Național pentru Producție și Consum Durabile, a explicat că obținerea fondurilor pentru asociații și firme de consultanță care au expertiză în domenii care ajută la implementarea economiei circulare este extrem de dificilă.

Reprezentând o organizație suport care are ca principală misiune să sprijine firmele înspre economia verde și economia circulară, nu suntem capabili să atragem niciun fel de fonduri care să ne sprijine în acțiunile noastre. […] Dacă se pune problema unor fonduri de acest gen pentru companii, fondurile sunt adresate direct companiilor. Problema e că de cele mai multe ori, companiile nu au cunoștințele expertiza necesare pentru a cere finanțarea potrivită. Ei au nevoie absolută de acest segment al educației, al consultanței și expertizei tehnice pentru a ajunge să ceară o anumită tehnologie sau finanțarea anumitor măsuri care duc la reducerea consumului de resurse. În România, în ultimii zece ani, acest lucru a fost aproape imposibil”, a explicat Szilagy.

Modificările a două legi privind gestionarea și colectarea deșeurilor, aprobate peste două săptămâni

Centrului Național pentru Producție și Consum Durabile pune dispoziție o astfel de platformă, oferită de Circle Economy Scotland, sprijinind afacerile locale în tranziția către o economie durabilă.

Pentru a face un investitor să creadă într-o companie care are activități în acest domeniu, cea mai importantă este transparența, adică ceea ce companiile arată în situațiile lor financiare. În România am fost învățați că facem situații financiare pentru scopuri de stat sau fiscalitate și ne este greu să ne scoatem acest lucru din cap. Companiile de succes care reușesc să atragă de partea lor investitorii sunt cele care ușor-ușor se îndreaptă spre conceptul mai larg de raportare integrată, care înseamnă să nu te mai axezi doar pe rezultatele financiare, ci să prezinți publicului cum creezi o valoare. De unde îmi iau resursele? Care sunt capitalurile pe care le folosesc?”, a subliniat Cristina Guțu, Manager, Advisory Head of KPMG Training Academy.

Preşedintele Consiliului Concurenţei: „Trebuie să îl răsplătești pe omul care colectează separat”

spot_img

Ultimele știri