România participă, pe 20 septembrie, la Greva Mondială pentru Climă

Între 20 și 27 septembrie vor avea loc, la nivel mondial, proteste față de lipsa de acțiune a autorităților privind protejarea mediului. România se va alătura mișcării Global Climate Strike pe 20 septembrie, cu un marș în București, iar între 23 și 27 septembrie vor avea loc mai multe proteste în școli.

Pe 23 septembrie va avea loc, la New York, UN Climate Action Summit 2019, iar în săptămâna 20 – 27 septembrie se vor desfășura mai multe evenimente care vor viza problemele climatice, la care vor participa liderii lumii.

Cu această ocazie, pentru a crește presiunea asupra acestora de a lua decizii menite să protejeze mediul, dar și de a declara urgență climatică, FridaysForFuture – mișcarea pornită de activista Greta Thunberg – a dat tonul unor proteste mondiale.

Astfel, pe 20 și pe 27 septembrie vor avea loc, în total, 1.156 greve în 181 de țări. Pe 20 septembrie are loc și Greva Digitală pentru Climă (Digital Climate Strike), la care și-au anunțat participarea peste 1.000 de site-uri (multe dintre ele foarte mari) și companii din toată lumea. Unele dintre site-uri, precum Imgur, Tumblr și WordPress participă prin donarea spațiilor pentru anunțuri, distribuirea informației online sau afișarea de bannere prin care anunță greva.

Alte companii, precum Burton și Patagonia vor lua măsuri mai dure, închizând magazinele online, dar și pe cele fizice. Chiar dacă Amazon a ales să nu participe la protest, angajații au anunțat, pe cont propriu, că se vor alătura mișcării.

Global Climate Strike în România

Fridays for Future Romania, Greenpeace Romania și Climate Strike Romania s-au ocupat de organizarea protestului care va avea loc în București, pe 20 septembrie.

„Vom mărșălui din zona Parcul Cișmigiu (parc pe care autoritățile locale doresc să-l „reabiliteze” prin pavarea unor spații verzi, tăierea a zeci de arbori, dar și creșterea numărului de magazine din parc) până la Ministerul Mediului (un minister pasiv în fața problemelor de mediu care pun în pericol viitorul nostru ca specie”, au anunțat aceștia.

Scopul lor este să adune cât mai multe persoane din toată țara, astfel încât, cei care au nevoie de transport sau de cazare pot solicita ajutor la climatestrikeromania@gmail.com.

Participanții trebuie să completeze un formular prin care li se pun la dispoziție, dacă au nevoie, două modele de documente: notificare către director pentru anunțarea participării la Global Climate Strike și declarație prin care părinții minorilor își dau acordul pentru participarea acestora.

„Recomandăm deplasarea cu trenul pe cât posibil, deoarece vrem să poluăm cât mai puțin în timp ce protestăm pentru Planetă”, mai notează organizatorii.

Între 23 și 27 septembrie, unele școli din România se vor alătura acestei mișcări.

„Ținem un moment de tăcere. Purtăm tricouri verzi. Vizionăm un film. Desenăm pancarte. Protestăm” este îndemnul organizatorilor pentru părinți, copii, profesori și bunici.

dexonline.ro va participa la Greva pentru climă

Site-ul dexonline.ro va fi indisponibil timp de 24 de ore, pe 20 septembrie, ca simbol al alăturării administratorilor la Greva Mondială pentru Climă.

„O mare parte din vizitatorii noștri sunt elevi și studenți. Ei vor moșteni, fără vină, o țară și o planetă secătuite de negativismul și de iresponsabilitatea noastră. Față de ei ne simțim datori să participăm la această grevă, să ne închidem porțile pentru o zi și să lipim pe ele acest mesaj”, au explicat aceștia.

Aceștia au subliniat că, potrivit unui raport al Comisiei Europene, doar 68% dintre români consideră schimbările climatice ca fiind „o problemă serioasă”, față de 74% media UE și, mai grav, în scădere cu 6% în doi ani. În plus, emisiile de CO2 ale României au crescut cu 6,8% în 2017 față de 2016, după câțiva ani de stagnare.

„Măsurile politice înțelepte ar putea rezolva problema, dar absența măsurilor ne dă semnalul (fals) că ne putem continua nederanjați traiul de până acum. Uităm că trăim pe resurse împrumutate, că ne agonisim bogăția jefuind planeta pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Ne ducem copiii cu mașina la școală, preocupându-ne de educația lor în timp ce le otrăvim atmosfera. Ne mutăm în afara orașului „pentru aer mai curat”, consolidându-ne sclavia față de mașină. Ne creștem orașele pe orizontală în loc de verticală, restrângând palmă cu palmă teritoriul de drept al naturii. Aruncăm reciclabilele la gunoi pentru că „oricum tot acolo ajung”. Cumpărăm cadouri neinspirate unor oameni care nu și le doresc. Milităm pentru autostrăzi, iar reabilitarea căilor ferate nu o mai cere nimeni. Deplângem scăderea populației, fără să luăm în calcul efectele devastatoare ale unei populații scăpate de sub control”, mai scriu cei de la dexonline.ro.  

spot_img

Ultimele știri