A fost promulgată legea care dă dreptul persoanelor să se pensioneze mai devreme deoarece au locuit în zone cu poluare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, fiind introduse încă 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Lista completă inclusiv cu cele 27 de localităţi noi:

* Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;

* Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;

* Băiţa din judeţul Bihor;

* Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;

* Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud;

* Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov;

* Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin;

* Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;

* Năvodari din judeţul Constanţa;

* Baraolt din judeţul Covasna;

* Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;

* Galaţi din judeţul Galaţi;

* Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;

* Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;

* Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa;

* Săvineşti din judeţul Neamţ;

* Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;

* Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;

* Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;

* Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;

* Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

Poluarea aerului pătrunde prin nări, își face drum cu ușurință până la organele interne și omoară 26.490 români pe an, potrivit unui raport al Agenției Europene de Mediu. La nivel mondial, multe studii vorbesc despre efectele devastatoare pe care acest tip de poluare le are asupra organismului uman. De exemplu, un studiu publicat în august 2019 a arătat că poluarea aerului, în special cea cu ozonul de la nivelul solului, care crește odată cu schimbările climatice, poate accentua afecţiunile pulmonare la fel de mult ca un pachet de ţigări fumat pe zi.

Citește și:

Patru tineri au lansat prima platformă digitală de reciclare a deșeurilor pentru companiile din România
Raport: În ultimii zece ani, aerul s-a îmbunătățit semnificativ în Europa
spot_img

Ultimele știri