ACEA: Reducerea cu 45% a emisiilor de CO2 pentru vehicule până în 2030 este nerealistă

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a apreciat marţi că ţintele mai stricte privind limitarea emisiilor de CO2 propuse de Parlamentul European sunt nerealiste, ameninţând locurile de muncă din industria auto şi creşterea economică.

Luni, Comisia de mediu din Parlamentul European a votat obiective mult mai ambiţioase: o reducere de 20% a emisiilor de CO2 până în 2025 şi de 45% până în 2030.

„Suntem foarte îngrijorați de direcția adoptată de Comisia pentru mediu”, a declarat secretarul general al ACEA, Erik Jonnaert. „Nivelurile extrem de stricte de reducere adoptate sunt total nerealiste, deoarece ar necesita o schimbare masivă și bruscă a electromobilității. Condițiile-cadru pentru o astfel de schimbare seismică nu sunt în mod clar în vigoare, iar consumatorii nu sunt gata să meargă pe deplin electric în această etapă”.

Comisia Europeană susţine că a propus noi obiective pentru emisiile medii de CO2 pentru a se asigura că Uniunea Europeană îşi atinge ţintele de reducere a emisiilor asumate în conformitate cu Acordul de la Paris şi de asemenea pentru a se asigura că industria auto europeană rămâne competitivă.

ACEA transmite într-un comunicat că poziția Comisiei pentru mediu – comisia competentă pentru acest dosar – nu este reprezentativă pentru întregul Parlament European. Aceasta contrastează foarte mult cu pozițiile celorlalte comitete implicate (ITRE și TRAN).

„Sperăm că Parlamentul European va profita de această ocazie pentru a reexamina această propunere pentru a o alinia mai mult la realitate. Așteptăm votul din ședința plenară luna viitoare pentru a vedea ce direcție va lua Parlamentul în ansamblu pentru negocierile tripartite”, a declarat Jonnaert.

ACEA reprezintă cei mai importanți 15 producători de mașini, camioane și autobuze din Europa: BMW Group, DAF Trucks, Daimler, Fiat Chrysler Automobiles, Ford Europa, Honda Motor Europe, Hyundai Motor Europe, Iveco, Jaguar Land Rover, Renault Group, Toyota Motor Europe, Grupul Volkswagen, Volvo Cars și Volvo Group.

spot_img

Ultimele știri