Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Acordul Climatic, criticat de Trump. Țările semnatare strâng rândurile la COP22

Temerile că noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, va retrage SUA din Acordul Climatic de la Paris, care prevede limitarea încălzirii globale, au forțat reprezentanții celor aproximativ 200 de țări la conferința ONU asupra climei COP22, organizată la Marrakech, să declare acordul climatic „o datorie urgentă”, informează Reuters.

acordul climatic

În numeroasele intervenții din campania electorală din SUA, Donald Trump a susținut că încălzirea globală datorată activității umane este o farsă, iar pe cale de consecință va retrage SUA din Acordul climatic de la Paris

Facem apel pentru cel mai înalt angajament politic pentru a combate schimbările climatice, ca o chestiune de prioritate. Clima se încălzește într-un ritm alarmant și fără precedent, și avem datoria urgentă de a reacționa”, se arată în textul proclamației COP22 , agreată de țările participante.

În document, țările bogate au reafirmat obiectivul de a mobiliza 100 de miliarde de dolari pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice, atât din surse publice și private, până în 2020, pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare.

Eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut eliminarea subvențiilor pentru combustibili fosili, energie aflată la originea unei mari părți din încălzirea globală.

Fac apel la eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaze naturale) pentru a accelera trecerea la energia curată”, a declarat acesta în fața delegațiilor prezente la conferința.

Declarațiile lui Ban Ki-moon survin în contextul în care subvențiile acordate anual pentru combustibilii fosili (reduceri fiscale, susținerea activităților petroliere), au depășit 500 de miliarde de dolari (2010), potrivit OCDE și Agenției Internaționale pentru Energie.

spot_img

Ultimele știri