O activistă de mediu a devenit consilier onorific la Ministrului Mediului

Teodora Alina Sinculeț, activistă de mediu, a devenit la începutul acestui an consilier onorific la Ministrului Mediului. În calitate de biolog la Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, unde a lucrat 14 ani, ea a raportat regulat ilegalitățile sesizate, fapt pentru care a fost „persecutată ani la rând de Romsilva”.

Potrivit paginii de Facebook „Stop defrișărilor”, biologul a participat la realizarea unui plan de management care să protejeze 50% din Parcul Național Semenic, a militat pentru stoparea exploatărilor în rezervațiile naturale și a luat atitudine pentru protejarea pădurii. În plus, a sesizat public ilegalitățile și infracțiunile comise de șefii Romsilva de la București și din administrația parcului.

„Pentru această atitudine corectă, funcționari corupți din Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au hărțuit-o, presat-o, intimidat-o în cel mai abject mod. În final au aplicat abuziv sancțiuni și i-au intentat câteva procese în justiție, în mod fals. În urmă cu un an și-a dat demisia și a continuat să lupte pentru protejarea parcului național și protejarea legii”, scriu administratorii paginii „Stop defrișărilor”.

Organizația de mediu Agent Green a salutat numirea Teodorei Sinculeţ în postul de la Ministerul Mediului, despre care spune că a fost „persecutată ani la rând de Romsilva și în cele din urmă forțată să își dea demisia din postul de biolog al Parcului Național Semenic”.

Despre planurile de viitor, consilierul a declarat, pentru Adevărul: „În primul rând, parcurile naționale şi tot ce înseamnă situl Natura 2000 şi tot ce înseamnă natură, pentru asta o să mă zbat. Trebuie să existe limite, pentru că dacă nu există aceste limite este un haos total în ceea ce înseamnă situaţia de reglementare. Aşa cum a fost până acum s-au ignorat total limitele ariilor protejate din România. Limitele astea trebuie să fie publice şi să intre în vigoare. Până acum a fost o bătaie de joc! Toate actele normative, absolut tot ce s-a făcut până acum a fost ilegal”.

spot_img

Ultimele știri