Activista pentru mediu Greta Thunberg, recompensată cu Prix Liberte 2019

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg a primit duminică Prix Liberte 2019 la Caen, în vestul Franţei, în prezenţa mai multor veterani din cel de-al Doilea Război Mondial, participanţi la Debarcarea în Normandia din 1944.

„Sunt foarte recunoscătoare”, a afirmat adolescenta de 16 ani, care a anunţat că va dona valoarea premiului de 25.000 de euro unui număr de patru organizaţii implicate în lupta pentru ”justiţie climatică şi care sprijină locuitorii din regiunile sudice ale planetei, afectaţi deja de urgenţa climatică şi ecologică”.

Distincţia i-a fost înmânată în prezenţa mai multor sute de persoane, printre care veterani din cel de-al Doilea Război Mondial, participaţi la Debarcarea din 1944, precum Français Leon Gautier, veteran al comandamentului Kieffer, şi americanul Charles Norman Shay, ambii sponsori ai Prix Liberte.

„Pe vremea când eram soldat, m-am bătut pentru libertate şi pentru a elibera Europa şi lumea de nazism în urmă cu 75 de ani. Dar acest lucru este golit de semnificaţie dacă mama Natură suferă profund, iar civilizaţia noastră se prăbuşeşte din cauza acţiunilor iresponsabile ale oamenilor”, a declarat Shay, adăugând că este ”foarte fericit” că ”tânăra generaţie se luptă pentru această cauză nobilă”. 

În discursul său, Greta Thunberg a menţionat că a petrecut o zi ”pe care nu o va uita niciodată” pe plaja Omaha, în compania lui Charles Norman Shay. 

„Un gest minim pe care îl putem face pentru a-i omagia este de a opri distrugerea acestei planete pentru care Charles, Leon şi prietenii lor au luptat ca să o salveze. Şapte milioane de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza unor afecţiuni legate de poluarea atmosferică. Un război tăcut se desfăşoară în prezent”, a declarat Greta Thunberg .

Ea a adăugat că legătura dintre urgenţa ecologică şi climatică şi valurile masive de migraţie, foametea şi războiul nu sunt mereu foarte evidente pentru mulţi oameni. „Acest lucru trebuie să se schimbe”, a susţinut tânăra.

Creat pentru a onora valorile Debarcării forţelor aliate în Normandia, Prix Liberte îi recompensează pe cei care s-au angajat în lupta pentru libertate în diverse locuri de pe glob. Este decernat în urma unui vot electronic la care pot lua parte tineri din lumea întreagă.

spot_img

Ultimele știri