207 activiști de mediu au fost uciși în 2017, cei mai mulți de până acum

Potrivit unui raport emis de supraveghetorul drepturilor omului la nivel global, Global Witness, 207 persoane care își apărau teritoriile sau resursele au fost ucise în 2017. Activiștii protestau, printre altele, împotriva extinderii plantațiilor de ulei de palmier, de cafea sau de fructe tropicale.

207 activiști de mediu au fost uciși în 2017, cei mai mulți de până acum

Raportul arată că 207 femei și bărbați din 22 de țări au fost uciși anul trecut, fiind cei mai mulți de când Global Witness contorizează aceste date. Totuși, asociația avertizează că cifrele neoficiale ar putea fi mult mai mari.

Marile companii din agribusiness sunt cele care au provocat cele mai multe dintre decese. Dar, surprinzător, grupul de investigații a găsit dovezi că actorii guvernamentali, cum ar fi polițiști sau militari, au comis 53 dintre crimele înregistrate.

„Pentru prima dată, agribusiness-ul a depășit mineritul ca fiind cel mai periculos sector căruia să i te opui, din moment ce 46 de apărători care protestau împotriva plantațiilor de ulei de palmier, cafea, fructe tropicale și trestie de zahăr, precum și împotriva crescătoriilor de bovine, au fost uciși în 2017”, arată raportul.

vianaturalia.ro
De exemplu, Hernán Bedoya din Columbia a fost împușcat de un grup de paramilitari de 14 ori pentru că protesta față de extinderea plantațiilor de ulei de palmier și de banane în comunitatea sa.

„Amenințările erau aproape constante. Îi tot spuneau că îl vor omorî, că o să-l dea afară de pe proprietatea lui. Grupuri de paramilitari au venit cu gherile și cu armata. Mulți lideri ai mișcării de recuperare a pământurilor au fost uciși, inclusiv tatăl meu”, povestește Ramon Bedoya Penata.

În luna decembrie, în timpul unui masacru de lângă Lacul Sebu, Philippine, opt săteni au fost uciși de armată în timpul unei extinderi a unei plantații de cafea. Încă cinci au fost răniți și 200 au fost puși pe fugă.

„Pentru că cererea la nivel global pentru aceste produse este în continuă creștere, este o luptă între actorii business-urilor să ia cea mai mare parte din pământuri pentru a crește aceste produse”, a declarat Ben Leather, de la Global Witness. „Când oamenii îndrăznesc să lupte pentru drepturile lor și cer ca mediul să fie protejat, sunt reduși la tăcere în cel mai brutal mod.”

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=IxLUjPzG_2w]

„Mă simt prizonieră, dar nu pot să tac pentru că și eu sunt proprietarul acestui pământ. Fac baie în apă contaminată, gătesc cu apă contaminată, ne spălăm hainele cu apă contaminată”, spune Maria do Socorro Costa da Silva într-un film semnat Global Witness numit „At what cost?”.

„Când pădurile tropicale sunt amenajate pentru monoculturi, ecosistemele care ar putea capta emisiile de carbon sunt pierdute pentru totdeauna. Atunci când terenul deschis este transformat pentru minerit, pământul și apa potabilă sunt otrăvite, punând în pericol sănătatea și viitorul comunităților care trăiesc în apropiere”, scriu cei de la Global Witness.

60% din cei uciși în 2017 sunt din America Latină, cu Brazilia pe primul loc – 57 de persoane decedate.

207 activiști de mediu au fost uciși în 2017, cei mai mulți de până acum

 

spot_img

Ultimele știri