Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Adevarul: Praf si promisiuni, la Mittal Galati

Statiile de monitorizare a calitatii aerului amplasate in Galati au inregistrat in decembrie cantitati de pulberi duble fata de limita maxima admisa. De vina au fost norii si absenta vantului, factori care au impiedicat ca pulberile in suspensie provenind de la uzina cocso-chimica de la ArcelorMittal sa se disperseze.

Statiile de monitorizare a aerului amplasate in 2007 in Galati au intrat in functiune la sfarsitul anului, iar in luna decembrie s-au facut determinari la mai multi indicatori, rezultatele monitorizarii fiind afisate pe panoul amplasat in fata Casei de Cultura a Sindicatelor.

Acestea au aratat valori peste limitele maxime admisibile. „In decembrie au fost cateva zile cand s-au inregistrat valori aproape duble fata de limita admisibila la pulberi in suspensie", a declarat directorul executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Galati, Mihai Turcu. „Atingerea acestor valori mari ale pulberilor in suspensie a fost motivata de faptul ca in aceasta perioada plafonul atmosferic a fost foarte coborat, umiditatea a fost de aproape 100% si vantul n-a suflat aproape deloc.

In aceste conditii, pulberile in suspensie nu s-au mai putut dispersa", a mai spus Mihai Turcu. Daca limita admisa este de 50 de micrograme pe metru cub, au fost zile noroase, cand s-au inregistrat si 95 de micrograme la statia industriala de pe bulevardul Dunarea.

ArcelorMittal, 60% mai putina poluare pana in 2014

„In acest moment, noi nu putem interveni, si asta pentru ca una dintre prevederile din autorizatia integrata de mediu este reducerea poluarii prin renovarea celor sase baterii ale uzinei cocsochimice; pana in acest moment renovandu-se doar doua.

In conditiile in care se va rezolva si situatia celorlalte patru, poluarea de la ArcelorMittal se va reduce cu 60%. Pentru asta, combinatul a primit o perioada de tranzitie de sapte ani. O amenda data combinatului nu ar avea niciun efect. Nu se rezolva nimic cu sanctionarea. Ei au acest program cu masuri de conformare cu termene clare de realizare a investitiilor necesare pentru reducerea noxelor, pana in 2014", a explicat directorul APM Galati.

Afisaj greu descifrabil pentru trecatori

Cele cinci statii de monitorizare amplasate in Galati dispun de un sistem de monitorizare automata, permanent. Ele masoara, pe langa conditiile meteo (umiditate, directia si viteza vantului, temperatura), dioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi, monoxid de carbon, ozon, plumb si compusi organici volatili. In total, in toata tara s-au amplasat 117 statii de acest gen in localitati din 37 de judete, intr-un proiect PHARE, in valoare totala de 14 milioane de euro.

Panourile de afisaj sunt insa greu descifrabile pentru trecatorii neinitiati, valorile indicate nefiind comparate cu valorile maxime admisibile pentru fiecare indicator. Afiseaza doar valoarea inregistrata la un moment dat pe diferiti parametri. „Unul din minusurile acestor statii de monitorizare este intr-adevar setarea doar pe afisajul numeric, va trebui „sa traducem” aceste valori in calificative ale aerului si atunci va fi clar pentru toata lumea", a adaugat Mihai Turcu.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri