Eco-Rom, amendată cu 12 milioane de euro. UPDATE: Controlul, extins și la alți operatori. Care sunt reacțiile industriei

in Business, Recomandate 15 October 20153,176 Views

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, a sancționat cu decizie de impunere societatea Eco-Rom Ambalaje, care reciclează deșeurile de ambalaje în locul producătorilor și importatorilor care pun pe piață produse ambalate, cu circa 12 milioane de euro, informează ZF.ro. Surse din piață au declarat pentru Green Report că alți nouă operatori economici autorizați pentru preluarea responsabilității pentru deșeuri de ambalaje au fost supuși controalelor AFM, dintre care doi nu au primit amenzi. 

sorin4

Amenda a fost aplicată Eco-Rom  din cauza faptului că instituția nu a atins țintele de colectare a deșeurilor. Ca membru al UE, România trebuie ca până în 2020 să ajungă la un grad de reciclare a deșeurilor de 50%, față de 5% în prezent.

Eco-Rom Ambalaje este prima și cea mai importantă organizație de preluare de la agenții economici a obligațiilor de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje.

UPDATE – Intersemat: “AFM a făcut abuz în serviciu”

Intersemat se numără printre organizațiile amendate de AFM. Aceasta a primit o amendă de 1,2 milioane de euro.

Din punctul nostru de vedere controlul este legal. AFM verifică în fiecare an dacă s-au îndeplinit obiectivele de valorificare și reciclare a deșeurilor, iar pentru cantitățile gasite în minus se percepe 2 lei pe kilogram. Concluziile controlului sunt ilegale. Legea spune că organizațiile de preluare a responsabilității asigură trasabilitatea deșeurilor și lucrează cu operatori economici autorizați în baza autorizațiilor de mediu. Ce se întâmplă cu deșeurile după ce le predăm operatorului de reciclare nu este treaba noastră. AFM ne-a spus că au verificat și consideră că operatorii nu au făcut reciclarea și astfel nu ne iau în considerare datele transmise”, a declarat Ionuț Georgescu, directorul general al Intersemat.

Acesta a precizat că intersemat a făcut o contestație la decizia AFM și că va lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele clienților săi. “Mă întreb dacă AFM și Ministerul Mediului ar modifica raportul de țară, deoarece concluziile acestui control sunt că România nu și-a atins obiectivele de reciclare”, a mai spus Georgescu.

UPDATE – Green Group: “Vina este a sistemului care nu este adaptat la cerintele impuse de legislatie”

Constantin Damov, co-fondator al Green Group, singurul parc integrat de reciclare a deșeurilor din România, a declarat pentru green Report că vina pentru situația creată aparține întregului sistem care nu este nu este adaptat la cerintele impuse de legislatie.

“În continuare, sistemul de colectare separată este insuficient ca infrastructură, iar întregul lanț este subcapitalizat. Vorbim de cel mai mic tarif european la groapa de gunoi – 12 euro/tona, cel mai mic tarif de salubritate – 5,6 lei/persoană/lună, cele mai mici contributii din Europa ale producatorilor către organizațiile de transfer al responsabilitățiiȚ, a explicat Damov.

Acesta a adăugat că nu există un ansamblu de măsuri stimulative și coercitive bine implementat care să ducă la atingerea țintelor de colectare și reciclare pe care România și le-a asumat politic în fața Comisiei Europene.

Comentarii

comentarii