AFM prelungeşte perioada de înscriere a instalatorilor care vor să participe la programul pentru fotovoltaice acasă

Firmele de instalatori care doresc să monteze panouri fotovoltaice clienţilor casnici care doresc să participe la progarmul guvernamental prin care primesc până la 20.000 de lei subvenţie au încă două săptămâni să se înscrie la AFM pentru validare, adică până la 15 martie.

“Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională până la data de 15 martie 2019”, se arată într-un comunicat al AFM.

Vechiul termen era 1 martie, iar, până zilele trecute, doar 40 de astfel de firme se înscriseseră la AFM.

“Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, după încheierea etapei de validare a instalatorilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției, numai în interiorul sesiunii de înscriere organizate pentru persoanele fizice și în limita bugetului aprobat”, mai spune AFM.

Programul se derulează multianual, iar finanţarea lui se asigură din veniturile Fondului pentru Mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al acestei instituţii, aprobat conform legii.

Inspirație din natură. Cum sunt aripile unui fluture model pentru celule fotovoltaice de două ori mai eficiente

Finanţarea nerambursabilă, asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), reprezintă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 de lei, inclusiv TVA, pentru fiecare imobil aflat la o distanţă de cel puţin doi kilometri faţă de reţeaua de distribuţie a energiei electrice.


spot_img

Ultimele știri