Agenţia Europeană de Mediu avertizează că inundaţiile, secetele şi incendiile se vor înmulţi din cauza schimbărilor climatice

in Schimbări Climatice 2 May 2020 350 Views

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) a emis un avertisment dur cu privire la înmulţirea inundaţiilor, a secetelor şi a incendiilor de pădure de-a lungul continentului în următoarele decenii, şi a reiterat nevoia ca ţările să se adapteze la această situaţie, potrivit The Guardian.

Eforturile de a limita schimbările climatice ar putea ajuta la evitarea celui mai mare impact, a precizat AEM.

Totuşi, evaluările sale indică faptul că se vor înrăutăţi condiţiile climatice, “chiar dacă eforturile globale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră se vor dovedi eficiente”, a mai menţionat agenţia într-un comunicat de presă.

EFA, instituţia Uniunii Europene însărcinată cu livrarea de informaţii independente privind mediul, a produs o serie de hărţi care descriu pericolele, cu date inclusiv despre România.

Regiunile de coastă vor fi mult mai puternic ameninţate de creşterea nivelurilor apei, relevă datele oficiale, care evidenţiază oraşe precum Veneţia, Napoli, Barcelona şi Nantes.

În interiorul continentului, ploile puternice vor produce mai multe inundaţii. Majoritatea zonelor din Europa riscă să se confrunte cu o înmulţire de până la 35% a căderilor de apă toamna şi iarna, conform agenţiei.

În special în sudul Europei, seceta va fi întâlnită tot mai des, va dura mai mult şi va spori competiţia pentru apă între sectoarele agricol, industrial şi de locuinţe, a atras atenţia AEM.

Se preconizează de asemenea că incendiile de pădure vor fi tot mai răspândite, cele mai mari creşteri urmând să aibă loc în vestul şi centrul Europei, iar cel mai puternic impact general este aşteptat în sudul Europei.

Eurodeputatul Pascal Canfin, preşedintele Comisiei de Mediu din legislativul comunitar, a făcut apel la UE şi la statele membre să se adapteze la schimbările climatice şi să testeze rezistenţa regiunilor la şocurile climatice.

“Trebuie să începem să ne pregătim astăzi să prevenim dispariţia completă a unor zone de pe harta noastră, pentru că pe măsură ce aşteptăm mai mult, cu atât şocul va fi mai mare”, a spus europarlamentarul.

Comentarii

comentarii