Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă la o scădere record a cererii de petrol în 2020, din cauza noului coronavirus

Cererea globală de petrol ar urma să înregistreze în 2020 o scădere record cu 9,3 milioane de barili pe zi, din cauza paralizării economiei mondiale, ca urmare a pandemiei de Covid-19, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), în raportul său pe luna aprilie, potrivit AFP.

Această cădere „istorică” va duce consumul mondial de petrol la nivelul din anul 2012, în jurul valorii de 90,5 milioane de barili pe zi, estimează agenţia cu sediul la Paris, care mizează totuşi pe o revenire progresivă pe parcursul celui de al doilea semestru.

Potrivit IEA, în luna aprilie a acestui an, cererea mondială de petrol ar urma să scadă cu 29 de milioane de barili pe zi, până la nivelul de consum înregistrat în 1995, de aproximativ 70,4 milioane de barili pe zi.

Consumul ar urma să mai scadă cu alte 26 milioane de barili pe zi în luna mai şi cu 15 milioane barili pe zi în iunie. În aceste condiţii, IEA susţine că niciun acord de reducere a producţiei nu va putea compensa în totalitate scăderile pe termen scurt cu care se confruntă piaţa petrolieră.

Ca reacţie la raportul IEA, cotaţia ţiţeiului Brent a scăzut cu 1,49 dolari sau 5%, până la 28,11 dolari per baril, în timp ce barilul de ţiţei american West Texas Intermediate a scăzut cu 51 cenţi, sau 2,5%, până la 19,60 dolari. „Nu există un acord fezabil care să poată reduce oferta îndeajuns pentru a compensa astfel de diminuări ale cererii pe termen scurt.

Cu toate acestea, progresele din ultima săptămână sunt un început solid”, susţine IEA în raportul său pe luna aprilie. După mai multe zile de negocieri, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi producători, reuniţi într-un grup denumit OPEC+, au convenit duminică să-şi reducă producţia cu 9,7 milioane barili pe zi în lunile mai şi iunie, o reducere echivalentă cu aproximativ 10% din producţia mondială de petrol.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

spot_img

Ultimele știri