Agenția pentru Protecția Mediului București și IRIDEX, chemate în judecată pentru poluarea cu hidrogen sulfurat

Grupul parlamentar al USR, prin deputatul Cornel Zainea, a chemat în judecată Agenția pentru Protecția Mediului București pentru anularea autorizației de mediu a companiei IRIDEX. Aceasta gestionează depozitul de deșeuri din Chiajna, în nordul Bucureștiului, care este sursa disconfortului olfactiv ce afectează sute de mii de bucureșteni.

Oamenii din cartierele afectate s-au mobilizat pe rețelele sociale, au organizat proteste, și-au achiziționat propriile aparate de măsurare a hidrogenului sulfurat care au indicat depășiri de peste 100 de ori ale limitei, dar problema continuă.

Întâlnire cu Ministerul Mediului după protestul împotriva aerului poluat

Deputatul Cornel Zainea reclamă mai multe încălcări ale legii, printre care nerespectarea distanței de minimum un kilometru de cea mai apropiată zonă locuită, depozitarea de deșeuri nepermise sau faptul că autorizația nu stabilește valori limită pentru toate substanțele poluante.

AnchorChemarea în judecată are ca scop anularea Autorizației Integrate de Mediu a depozitului de deșeuri din Chiajna. Disconfortul olfactiv din zona depozitului afectează aproximativ 800.000 de bucureșteni din șapte cartiere.

[box type=”info” ]

UPDATE – Legea Mirosurilor, inițiativa deputaților și senatorilor USR, a trecut de Senat

Senatul a luat, ieri (17 septembrie – n.r.), act de adoptarea tacită a Legii Mirosurilor, inițiativă USR. Deși legea acoperă un vid legislativ în beneficiul a sute de mii de oameni afectați de disconfortul olfactiv și a fost elaborată împreună cu Ministerul Mediului, majoritatea parlamentară PSD a blocat dezbaterea pe această temă.

Inițiativa a pornit de la senatorul Allen Coliban și deputatul Cornel Zainea, la propunerea membrei USR Timiș Rodica Militaru, și a fost semnată de numeroși parlamentari USR, PNL, PSD, ALDE și PMP. 

Legea poate fi consultată AICI.

[/box]

Administratorul depozitului de deșeuri de la Chiajna susține că emisiile de gaze sunt monitorizate 24/7, iar rezultatele transmise Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului București

Un raport al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului care a monitorizat calitatea aerului în zona de influență a depozitelor de deșeuri Iridex Group și Glina arată că dintr-un total de 828 de determinări efectuate în perioada 31.07.2017 – 11.08.2017 în șapte puncte de prelevare din nord-vestul Capitalei, au fost înregistrate 92 de depășiri ale concentrațiilor maxim admise de H2S.

De asemenea, Ministerul Sănătății a recunoscut, într-un răspuns adresat deputatului Cornel Zainea, că hidrogenul sulfurat de la gropile de gunoi afectează populația, dar nu a luat măsuri pentru a rezolva această problemă de sănătate publică. Expunerea repetată la hidrogen sulfurat duce la scăderea calității vieții.

spot_img

Ultimele știri