Cand domnul Petrus s-a hotarat, acum zece ani, sa treaca la agricultura ecologica nu a avut prea multe de schimbat in rutina muncii campului. Tot asa a semanat, a prasit si a cules, fara ierbicide sau ingrasaminte chimice. Adica exact cum a apucat sa invete agricultura la CAP-ul din comuna Stefan cel Mare, judetul Calarasi, din 1984 incoace.
Diferenta s-a vazut, insa, la pretul cu care a vandut apoi cerealele, floarea-soarelui sau inul, in special la export. Asta a fost de fapt si motivul pentru care domnul Petrus a ales calea eco, desi acum zice ca in anii astia a rezistat „precum Iisus pe cruce” in sistem, si n-ar mai sfatui pe nimeni sa-l urmeze. Fara ajutor de la stat, fara sa stie ce-i rezerva urmatoarea recolta, Petrus considera ca „agricultura ecologica in Romania e acel lucru pe care poti sa-l faci daca vrei sa-ti rupi gatul”.
Dinspre autoritati, insa, situatia nu se vede asa de innegurata ca pe campurile din Calarasi. Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu, se leagana in aceasta perioada pe un frumos nor de exaltare, dupa ce a venit de la ultimul targ de profil din Germania: „Sunt superimpresionat de ce am vazut la Nürnberg. Imi inchipuiam asa ca
agricultura asta e o chestie de hobby, nici macar de nisa, dar acolo am vazut ca nu e. Mi-am dat seama ca Romania are sansa sa devina un partener serios pe productia bio”.
Text de DOLLORES BENEZIC
Intre cele doua pareri ar fi cel putin zece ani distanta. In timp ce producatorii se zbat in ecologie de prin 2000 incoace, Ministerul Agriculturii abia afla de potentialul urias al segmentului. Iar lipsa de informare sau de interes a autoritatilor a facut ca Romania sa fie singura tara membra UE care nu a subventionat pana acum acest sector.
Cu toate astea, dezvoltarea agriculturii eco in Romania a cunoscut un ritm spectaculos in ultimul deceniu datorita faptului ca investitorii privati au vazut aici potentialul de business. In prezent, peste 4.300 de operatori romani sau straini exploateaza aproape 2% din terenul agricol romanesc in regim eco.
In context european, Romania, o tara al carei potential agricol ar putea sa hraneasca 80 de milioane de oameni, ocupa deocamdata un deloc surprinzator loc 4 din coada. Adica dupa noi, la suprafata terenurilor agricole eco, mai sunt doar Bulgaria, Irlanda si Malta. Tot restul Europei e cu mult inaintea noastra.
Cum te faci ecologist cu acte?
Sunt niste pasi aparent simpli pe care orice agricultor preocupat de o activitate sustenabila ar trebui sa-i faca pentru a trece de la culturile conventionale la cele ecologice.
Mai intai ar trebui sa se informeze, sa caute un organism de certificare si inspectie (sunt 17 organisme private agreate in Romania) care sa-i indrume apoi procesul de conversie pe urmatorii 2 pana la 5 ani. Cand e sigur ca asta vrea, se inscrie la Directia agricola in evidentele publice, si apoi incepe lucrul. Asistenta primita de la stat e gratis, cea acordata de organismul de certificare costa. In functie de hectare si de specificul culturilor. Pe perioada conversiei trebuie sa se astepte sa piarda cam 30-50% din productia pe care o avea in agricultura conventionala, zice domnul Petrus, iar rezultatul muncii nu va putea fi vandut ca produs eco decat dupa obtinerea certificarii. In timpul perioadei de conversie, statul roman acorda totusi, incepand de anul trecut, niste subventii pentru agricultura eco, gratie Hotararii de Guvern 759/2010, pentru cresterea calitatii produselor agricole. Dar finantarea e data pe exploatatie, nu pe hectar, cum ar fi normal.
Marian Cioceanu, presedintele Bio Romania, una dintre asociatiile producatorilor eco din tara, considera ca acest tip de subventie e doar un artificiu gasit in extremis de autoritati, in conditiile in care n-au fost capabile sa obtina de la Bruxelles subventii la hectar, ca toate celelalte tari:
„In 2010 s-a gasit acest artificiu si s-a dat o subventie pe exploatatie, dar este prea putin si ii dezavantajeaza pe cei cu exploatatii de peste 200 de hectare. Adica primesti 3.800 de euro si daca ai 200 de hectare si daca ai peste 50. Din 2011 se vor da cate 153 de euro /hectar, in urma renegocierii, dar nu si pentru suprafetele in conversie, ci doar pentru cele deja certificate. Ceea ce e iar gresit, pentru ca acei ani de conversie sunt cei mai costisitori. Atunci vii cu bani de acasa ca sa sustii productia”.
200 de euro/ha, deficitul eco
Asociatia producatorilor a solicitat Ministerului Agriculturii sa renegocieze Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) agreat cu Comisia Europeana si sa subventioneze si anii de conversie. Ei au facut niste calcule privind deficitul financiar pe care il are un agricultor eco, comparativ cu cel conventional, si au solicitat statului sa sustina acest deficit.
„De exemplu, la grau noi am trimis ministerului niste devize prin care demonstram ca intre sistemul ecologic si cel conventional exista o diferenta de 200 de euro la hectar. Ministerul a lucrat cu nu stiu ce institut si i-a iesit ca diferenta e de 153 de euro/ha. La legume le-a iesit 360 de euro/ha, iar la vii si livezi 400 de euro/ha. Astea vor fi subventiile acordate de anul asta, daca le aproba Comisia Europeana”, e sigur Cioceanu.
El spune ca, inainte de negocierile cu UE, ministerul nu a consultat si asociatiile de producatori in privinta nevoilor reale ale sectorului, iar dupa integrarea in UE…: „Ministrul de atunci, domnul Mihai Dumitru, a zis ca asta e, nu se mai poate face nimic, e bine si asa”, povesteste Cioceanu.
Si domnul Petrus are propria viziune despre ratarea subventiilor. El sustine ca l-a auzit pe comisarul european Dacian Ciolos spunand ca „a uitat in tara dosarul agriculturii ecologice, cand s-a dus la negocieri”.
Petrus crede ca nici actualii oficiali nu-s mai breji: „Ori nu iubesc agricultura eco, ori nu indraznesc, nu stiu ce sa mai zic. Acest tip de agricultura fara un suport mai consistent din partea statului nu poate sa reziste. Nu mai cred nimic din ce spun cei de la minister. Cum sa nu se poata face nimic pana in 2013? Dar ce, regulamentele alea sunt batute in cuie? Pai avem si comisar european pe agricultura acolo si tot degeaba? Orice se poate face daca incerci”.
Tratata ca si cum n-ar fi
Ministerul Agriculturii nu se recunoaste in aceasta descriere. Daniela Rebega, consilier pe probleme de agricultura ecologica din cadrul ministerului, subliniaza importanta sprijinului acordat din 2010 pentru suprafetele in conversie.
„Nu s-a putut da un sprijin pe suprafata, este in special un sprijin dat fermelor mici si mijlocii. La noi, oricum suprafata medie a unei ferme eco ar fi cam de 20 de hectare. In Europa e diferit, pentru ca suprafata generala agricola e mai mica decat la noi”.
Optimista, Rebega admite ca si sprijinul care se va da de anul acesta, pe suprafata certificata, e mai mic decat cele din restul UE, dar ca „asa e si la partea de agricultura conventionala. Va creste treptat. Pana acum un an nu exista niciun sprijin specific. Dupa 2013 vor primi toti sprijin pe suprafete certificate”.
Si secretarul de stat Adrian Radulescu, el insusi fermier, paseaza sperantele pentru subventii abia din 2014 incolo: „Pana in 2014 nu avem ce face. Am negociat noi cu Bruxelles-ul in 2010, dar nu am obtinut mare lucru. Nu poti sa dai subventii mai mari nici din fonduri nationale, ca nu te lasa UE”. De ce nu s-au obtinut totusi subventiile la timpul potrivit, asa cum ar fi trebuit? „Pentru ca in 2004-2006 cand s-a negociat, nimeni in Romania nu stia de agricultura asta bio. Nici ei, producatorii, nu erau organizati… Prin urmare subiectul a fost tratat ca si cum n-ar fi”, conchide Radulescu.
Primele incercari eco, din 1992
Cineva stia totusi cum e cu agricultura asta bio, de vreme ce legislatia nationala ii oferise un cadru de dezvoltare inca din 2000.
Teodora Aldescu, fosta responsabila cu agricultura eco din minister, spune chiar ca primele culturi bio au aparut in Romania in 1992, cand s-a infiintat primul poligon de culturi comparative la Statiunea de cercetari legumicole din Bacau. Eram, deci, cu un an in urma UE, care reglementase sectorul in 1991.
Parcursul national a fost apoi urmatorul:
In 1997 s-a infiintat Asociatia Biotera, la Cluj, sub influenta careia s-a dezvoltat ulterior tot acest segment al agriculturii
In 2000 a fost emisa Ordonanta nr 34, care functioneaza si acum, cu amendamentele aduse in 2006 la momentul aderarii. Din ea au aparut apoi ordine ale ministrului agriculturii privind etichetarea produselor, intregistrarea producatorilor, organizarea sistemului de inspectie si certificare.
In 2002 s-a infiintat Federatia Nationala de Agricultura Ecologica
2004-2009 si 2009-2013 s-au facut strategii nationale, in care agricultura ecologica figura printre cele cinci sectoarele de productie prioritare pentru Romania
„Din punct de vedere legislativ suntem pusi la punct”, afirma cu mandrie doamna Aldescu, in opinia careia agricultura ecologica nu are niciun dezavantaj odata de ai decis sa o practici. „Dar asta trebuie sa vina din suflet”. Aldescu a infiintat acum, impreuna cu Damian Dragomir, Asociatia EcoR Partener, pentru promovarea produselor ecologice.
Motivatia lor vine din experienta ultimilor ani, cand au constatat ca, pe piata asta in crestere, producatorii bajbaie in cautarea comerciantilor, iar cei din urma prefera sa importe produse eco, pentru ca nu stiu ca exista si la noi destula marfa.
Producem pentru export, consumam import
Statisticile arata ca Romania este printre putinele tari europene care importa 80% din produsele eco consumate, in ciuda potentialului imens agricol. Asociatia EcoR Partener isi propune sa-i puna in legatura pe producatori cu comerciantii.
„Tendinta este de a duce discutiile pe partea de productie eco, dar pana la urma e un business, si e nevoie si de a dezvolta capacitatile de management. Ca, ok, pui samanta si creste si dupa asta ce faci? Eu cred ca se incepe gresit, de la productie, si abia apoi sa vezi unde e piata.
Trebuia sa inceapa invers. Piata este acolo, trebuie sa-ti faci un plan, sa te informezi si sa spui: eu asta pot sa fac. Cei din afara cauta materii prime, dar cauta si produse unicat. Ca produse finite ai mai multe oportunitati daca ai certificare”, explica Dragomir filosofia din spatele organizatiei create de el.
Cat primesc premiantii
Aldescu sustine ca, inainte de aderare, Romania ar fi propus niste sume pentru subventionarea agriculturii bio, dar nu au fost aprobate: „Am pierdut astfel 2007-2010, dar sumele se vor repartiza pe anii ramasi pana in 2013. Subventiile depind de modul cum a negociat tara.
Francezii de exemplu nu au forma asta de sprijin, ca noi pe HG 759, au 700 de euro/hectar plus 3-400 de euro pe productia certificata/cultura/an. Germania a negociat cu Comisia Europeana ca agricultorii sa primeasca 50% banii de la guvern, plus 50% de la Comisie, si astfel a ridicat valoarea primei compensatorii”, explica Aldescu. El da exemplu Austriei: „Noi am solicitat inca din 2009 un sprijin diferentiat pe culturi care pot fi lucrate mecanizat si manual. Am mers la Ministerul Agriculturii din Viena si am discutat cu omologii care au negociat subventiile pentru agricultura bio din Austria.
Ei au obtinut pentru legumicultura de camp, unde se poate lucra mecanizat, un tip de subventie, iar pentru legumicultura de solarii au obtinut 2.500 de euro/ha. Noi am zis ca poate, hai, in Romania nu s-ar obtine 2.500 de euro, dar macar 2.000 sau 1.500 de euro si tot ar fi ceva”.
Poate ca astfel se explica si de ce Austria este cel mai mare producator bio din Europa.
Avantajele Romaniei
Pasata sau uitata de oficiali, agricultura ecologica pare sa fi fost croita totusi special pe niste atuuri romanesti. Teodora Aldescu spune ca desi productiile sunt mici in bransa, preturile sunt de doua trei ori mai mari decat pentru produsele obtinute din agricultura conventionala. „Iar pe piata asta libera intotdeauna va fi mai mare cererea decat oferta. Toate tarile mai producatoare se bazeaza pe importuri, tari ca Germania, Austria, Suedia au stiut sa-si educe consumatorii sa consume alimente eco, si toate tarile astea deja sunt dependente de importuri”.
Un alt avantaj al Romaniei este faptul ca terenurile noastre agricole sunt faramitate de numeroasele legi funciare, iar o ferma mica poate fi trecuta mult mai usor, cu costuri mai mici, la agricultura bio, decat o exploatatie mare.
Marian Cioceanu adauga la aceste avantaje si pe acela al poluarii reduse, comparativ cu statele dezvoltate: „De exemplu in Franta sau Germania se folosesc mult mai multe chimicale in agricultura conventionala decat la noi. Iar acolo daca ai vecini care fac agricultura conventionala si tu vrei sa treci la bio ai o mare problema ca sa-ti izolezi pamantul. Or la noi cel putin o treime din teren e lasat de izbeliste, deci e ecologic prin nelucrare. Iar daca noi nu mancam sanatos, macar sa aducem valuta in tara din exporturi”.
Chiar daca pare un start costisitor, din cauza costurilor de certificare, pretul pe care il obtine un fermier eco pe productia certificata va amortiza investitiile.
Dupa noi, bulgarii
Balba de trei ani in care nu s-au dat subventii a fost platita destul de scump de fermierii care au avut curajul sa incerce, totusi, ecologia pe cont propriu. „In 2008 a fost un an in care vreo 2.000 de fermieri au renuntat, in perioada conversiei. Practic, cam 50% dintre cei care se apucasera. In 2009 a fost oarecum stabila piata, iar din 2010 a crescut datorita acestor subventii care s-au dat pe perioada de conversie”, explica evolutia Cioceanu.
Daca ai nostri dau vina pe lipsa subventiei, pe plan european sunt tari cu procente mari de fermieri care revin la agricultura conventionala, din varii motive: slaba sustinere din partea statului sau neadaptarea la nevoile pietei.
Conform unui studiu facut de Comisia Europeana in iunie 2010, procentele fermierilor care au renuntat la agricultura organica in perioada 2005-2007 au fost mari in Bulgaria – 36%, si Marea Britanie 13%. O rata de 9% s-a inregistrat in Danemarca, Grecia, Italia, Slovenia, Suedia. Cele mai mici procente de renuntare – 5%, s-au inregistrat in Austria, Cehia, Estonia, Franta, Germania, Irlanda, Letonia si Olanda.
A nu se confunda cu agricultura bunicii
Andrei Barbu este un tanar fermier de 27 de ani, care a dat o cariera in IT pe o existenta la coada vacii. In ultimii trei ani a cultivat plante aromate si medicinale intr-un sat din judetul Ialomita. Dupa ce si-a facut mana cu plantele medicinale, la care nu a avut nevoie de „inputuri” de sinteza, s-a extins anul asta si la culturi legumicole, manat de dorinta de a readuce pe mesele bucurestenilor interesati rosiile si salatele cu gust, ca din gradina bunicii.
Totusi, desi nu foloseste chimicale in agricultura pe care o practica, Andrei n-a apelat inca la un organism de certificare pentru obtinerea acelei sigle care i-ar creste pretul produselor. Din doua motive. Exista o incurcatura cu cadastrul terenului pe care el il lucreaza, din cauze birocratice, iar asta il impiedica sa obtina o eventuala certificare.
Dincolo de aspectul birocratic, insa, convingerea lui Andrei este aceea ca adevarata agricultura ecologica este cea in care produsele sunt obtinute la nivel local, nu cele care urmeaza un drum costisitor din brazda pana in farfurie: „Asa a pornit agricultura bio la origini. Era locala si oamenii aveau acces la producator, puteau sa vada ce tehnologii folosea. Apoi s-a transformat intr-o afacere de 5%, in care produsul e facut la Timisoara, pleaca in Germania, unde e ambalat, si poate de acolo pleaca in Italia sau Anglia.
Fiind un lant atat de lung, e nevoie de o certificare. Eu sunt de parere ca e mai corect conceptul de produs sustenabil daca consumi produse locale. Nu consumand iarna rosii produse intr-o sera in Ungaria. Pentru ca amprenta de carbon a produsului e uriasa si acea rosie nu mai e bio, ci un moft”.
De aceea, Andrei admite ca ceea ce face el e agricultura traditionala si asa intentioneaza sa continue: „Nu am motive sa cred ca se va rezolva problema cu cadastrul in urmatorii cinci-zece ani, dupa cum se misca lucrurile. Si cred sincer in productia locala. Daca merg intr-un targ si vede omul ce produs am, o sa cumpere cu incredere. Asta inseamna ca o sa raman mic o perioada de timp, dar nu e o problema. Poti sa produci putin ca sa ai un trai decent. Cred ca asta o sa ramana o nisa mult timp de acum incolo. Poate sa ajunga la un 10%, piata de alimente traditionale pentru urban. Pentru ca avantajele industrializarii sunt atat de mari, iar cunostintele oamenilor sunt atat de mici incat nu cred ca se va produce aceasta schimbare prea curand. Poate doar cand pretul la energie va creste considerabil. Cand va fi prohibitiv sa folosesti produs chimic se va produce schimbarea. Dar nu mai devreme de 10 ani”.
Austria, Suedia si Estonia conduc Europa eco
In Europa celor 25, in 2005, suprafata pe care se practica agricultura ecologica reprezenta 3,9% din totalul suprafetei agricole, conform unei informari europene din 2007. Cele mai mari suprafete cultivate pe sistem ecologic se gaseau in Austria (11,0 %), Italia (8,4%), Republica Ceha si Grecia (ambele 7,2%), iar cele mai mici suprafete erau in Malta, (0,1%), Polonia (6%), Irlanda (0,8%).
Ultimul raport al Comisiei europene pe aceasta tema, lansat in iunie 2010, arata printre altele ca:
Sectorul organic in UE a fost estimat in 2008 la 7,6 milioane de hectare, aproximativ 4,3% din suprafata agricola utilizata in UE 27. Rata anuala de crestere a sectorului intre 2000 si 2008 a fost de 6,7% in UE 15 si de 20% in UE 12 (statele care au aderat in 2004 + Romania si Bulgaria).
Suprafetele agricole organice sunt aproape sau mai mari de 9% in tarile: Cehia, Estonia, Letonia, Austria (15%) si Suedia.
In 2008 se estimeaza ca erau 197.000 de companii (holdinguri) implicate in agricultura organica in UE 27.
Desi cererea consumatorilor creste vertiginos, sectorul organic nu reprezenta mai mult de 2% din totalul cheltuielor cu alimentatia in UE 15 in 2007.
Cu o cota de piata de 15,5%, Austria este statul membru UE cu cea mai mare importanta a sectorului organic in piata agricola europeana. Urmeaza Suedia si Estonia cu 10,9% fiecare, Cehia cu 9% si Letonia cu 8,9%.
In UE 27, rata medie a fermelor organice in totalul fermelor agricole este de 1,4%. Procentul variaza in statele membre, de la cel mai mic in Romania si Bulgaria 0,1%, si cel mai mare in Austria – 12,2%.
Marimea medie a unei ferme organice este mai mare decat media fermelor din agricultura conventionala, respectiv 13 ha este marimea medie a unei ferme agricole in UE 27, in timp ce o ferma medie organica are 38 ha.
Managerii fermelor organice sunt mai tineri in medie decat omologii lor din agricultura conventionala: 56% dintre fermierii conventionali au peste 55 de ani, in timp ce doar 36% dintre fermierii organici depasesc aceasta varsta.
Pasunile reprezinta 47% din intreaga suprafata organica din UE, iar culturile de cereale se intindeau pe 23,2% in 2006.
In 2007 existau 2,4 milioane de capete de bovine certificate ecologic, cele mai mari productii fiind in Germania, Austria, Italia si Marea Britanie. Cei mai multi porci eco sunt crescuti in Germania, iar cele mai multe oi in Italia si Marea Britanie. La pui conduce Franta.
Consumul de hrana ecologica a avut o crestere dinamica in UE. Cele mai mari piete europene sunt Germania, Marea Britanie, Franta si Italia. Franta a cunoscut cresteri de 18,1% in perioada 2005-2009, Germania 14% in 2000-2008, Italia 8,7% in 2001-2009 si Marea Britanie 11,9% in 2000-2008.
Criza din 2009 a afectat consumul de hrana bio in Marea Britanie, (scadere de 13,6%), piata Germana a ramas stabila, si cresc in continuare pietele franceza si italiana.
Sprijinirea agriculturii eco se face la nivel UE prin programe de dezvoltare a zonelor rurale. In 2005 subventia agricola a fost de 3,83 de miliarde de euro in UE 25, din care 660 de milioane de euro au fost pentru agricultura bio (17,2%).
Subventiile difera semnificativ de la o tara la alta, de la 90% in Finlanda la 10% in Marea Britanie.
Sectorul organic este stabil in majoritatea statelor (Belgia, Olanda, Finlanda, Marea Britanie) si a cunoscut un declin in Danemarca, ceea ce poate fi datorat maturizarii pietei daneze care oricum a avut un start mult inaintea majoritatii celorlalte state in acest sens. Italia, dupa trei ani de crestere a sectorului organic, a cunoscut un declin in 2008. Exista un grup mare de state in care cresterea sectorului poate fi considerata dinamica – Germania, statele baltice, Grecia, Spania, Polonia, Romania, Slovacia.
In UE 15, potentialul de crestere in urmatorii ani pare cel mai scazut (cu o rata de conversie de 10%), comparativ cu celelalte state membre unde procentul de terenuri aflate in conversie e dublu. Portugalia si Spania au cele mai mari rate de crestere, 40%.
Procentele fermierilor care au renuntat la agricultura organica in perioada 2005-2007 au fost mari in Bulgaria – 36%, si Marea Britanie 13%. O rata de 9% s-a inregistrat in Danemarca, Grecia, Italia, Slovenia, Suedia. Cele mai mici procente de renuntare – 5% – s-au inregistrat in Austria, Cehia, Estonia, Franta, Germania, Irlanda, Letonia si Olanda.
Pentru UE 25, rata de conversie este mare in special datorita masurilor de sustinere – in particular Polonia, Bulgaria si Romania.
Cele mai mari firme organice in 2007 erau localizate in Slovacia (535 ha in medie), Ungaria (342 ha), Cehia (278 ha) si Marea Britanie (153ha).
