Cum poate primi agricultura ecologică finanțare prin credite de carbon

Aproape orice acțiune a omului are o amprentă de carbon asupra mediului, exprimată prin cantitatea de emisii de CO2 generate. The Clear Plate Project, un proiect care s-a încheiat de curând în Ungaria, este un exemplu de finanțare a agriculturii ecologice prin tranzacționarea creditelor de carbon. Despre acesta a vorbit Constantin Popa, de la Asociația ZeroCO2în cadrul GreenTech Film Festival. 

agricultura ecologică
foto: wikimedia commons

Proiectul a început în 2010 în Ungaria și i-a ajutat pe fermieri să treacă de la modul tradițional de lucru al pământului și de la fertilizanții chimici la o agricultură ecologică. Acesta a fost unul pilot, spune Constantin Popa.

„Proiectul a fost sprijinit de niște parteneri externi, de către Gold Standard Fondation, care se ocupă cu emiterea și tranzacționarea certificatelor de carbon.”

The Clear Plate Project s-a adresat fermierilor dispuși să înlocuiască o treime din îngrășămintele chimice folosite, cu îngrășăminte organice, microbiologice pe bazate pe bacterii și alge. De asemenea, și închiderea suprafeței după arătură era o condiție.

„În cadrul Clear Plate Project s-au folosit tehnici sustenabile și produse ecologice și am motivat fermierii din Ungaria care, în 2010, când a început proiectul, s-au alăturat cu un număr de 50.000 de ha, iar după aceea, în trei ani de zile, numărul de ha a crescut la 200.000.”

Reprezentantul Asociației ZeroCO2 susține că nu din cauza beneficiilor financiare s-au înscris agricultorii în program, ci pentru că „odată ce iei un fermier și îi demonstrezi că funcționează, dar îi dai și niște bani, data viitoare, dacă vede că merge, nici nu mai are nevoie de bani, că îl implementează de la sine”.

The Clear Plate Project se desfășoară și în România din 2014.

Ce înseamnă certificatul de carbon

Amprenta de carbon există fie că vorbim despre un stil de viață sau un produs, explică Constantin Popa.

„Orice stil de viață are o amprentă de carbon mai mică sau mai mare, în funcție de un stil de viață ecologic sau unul convențional. La fel, fiecare produs are o amprentă de carbon.”

Circuitul unui certificat de carbon în natură

Proiectele de împădurire, de energie verde sau de reciclare generează aceste credite de carbon care, după aceea, la rândul lor, generează, prin achiziția de către companii, bani pentru inițiatorii de proiecte. În felul acesta, se realizează circuitul unui certificat de carbon în natură, după cum explică Popa.

Pentru a patra zi de activități la GreenTech Film Festival, cei interesați pot consulta programul oficial al evenimentului.

Citește și: Cât de accesibilă e o casă ecologică

spot_img

Ultimele știri