Ajutor de stat de la UE pentru marii consumatori de energie din România pentru costurile emisiilor de CO2

Comisia Europeană a aprobat pe 11 mai o solicitare de ajutor de stat din partea României pentru a compensa parțial industriile cu consum energetic şi costuri mai mari de energie electrică determinate, în parte, de costurile indirecte din emisiile de CO2, aflate in Schema europeană de tranzacţionare a emisiilor de CO2 EU ETS.

Schema de ajutor de stat va acoperi perioada 2019-2020, cu un buget provizoriu de aproximativ 291 milioane de euro (1.397 milioane lei).

Acest lucru face ca România să fie cea de-a 13-a națiune din UE care îşi compensează costurile indirecte din emisiile de CO2. În prezent, nu există un sistem armonizat la nivelul UE privind compensarea acestor cosuri indirecte, fiind necesară respectarea liniilor directoare privind ajutoarele de stat din cele 27 de state europene.

ETS este o piatră de temelie a politicii UE de combatere a schimbărilor climatice, ce include industriile care generează aproximativ 45% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul UE. Acesta limitează emisiile provenite de la peste 11.000 de centrale electrice, instalaţii industriale şi companii aeriene.

Neconformarea în cadrul EU ETS a crescut simţitor în 2019

Peste 300 de instalații poluatoare și companii aeriene nu și-au îndeplinit obligațiile de conformare si nu au predat certificate de carbon conform emisiilor verificate din 2019, în temeiul legislatiei EU ETS, potrivit datelor publicate luni, 4 mai 2020, de Comisia Europeană, imediat dupa inchiderea termenuluide conformare din 30 aprilie 2020. Rata de nerespectare a obligatiilor de conformare a crescut la nivelul UE cu aproape 50% față de anul trecut.

UE a decis să retragă 332,5 milioane tone certificate de carbon din EU ETS

UE va retrage 332,5 milioane de certificate EUA din circulație în urmatorul an, începând cu 1 septembrie 2020, a anunțat Comisia Europeană săptămâna trecută. Certificatele vor fi plasate în rezerva de stabilitate a pieței (MSR). Acest număr este în scădere de la cele 397 milioane retrase pânî în prezent, dar reprezintă 24% din numărul total de certificate în circulație (TNAC).

Preţul EUA rămâne în jurul valorii de 19 euro în lipsa forțelor motrice

Prețul certificatului european de carbon, EUA,  s-a relaxat  pe 11 mai, în jurul valorii de 19 euro ca urmare a unei lichidităţi scăzute şi a existenţei unor forţe de influenţă antagonice atât de creştere, cât şi de scadere, potrivit Carbon Exppert.

Săptămâna trecută, certificatul de CO2 a cunoscut în medie o uşoară creştere de  0,38 euro şi a închis vineri, 8 mai, la 19,35 euro  (+2%). Volumele tranzacționate au scăzut usor în comparație cu săptămâna precedentă, la 93,7 milioane tCO2 față de 107,9 milioane tCO2 la bursa ICE ECX din Londra.

spot_img

Ultimele știri