Al Gore cere incheierea unui acord post-Kyoto mai devreme cu doi ani

Fostul vicepresedinte american, laureatul premiului Nobel din acest an pentru eforturile sale de constientizare a problemelor de mediu, Al Gore, a cerut guvernelor adunate la Bali, Indonezia, la conferinta care reprezinta debutul negocierilor pentru un acord post-Kyoto sa nu astepte expirarea Protocolului de la Kyoto din 2012 si sa incheie cu doi ani mai devreme un tratat global de reducere a gazelor cu efect de sera. Potrivit calendarului acutual, un nou tratat ar trebui incheiat pana in 2009, pentru a avea trei ani la dispozitie pentru ratificare.

"Sper ca vor muta data noului tratat mai devreme cu doi ani pentru a nu astepta pana in 2012 un tratat mai drastic de reducere a emisiilor", a declarat Al Gore, la Oslo, Norvegia, de unde va primi premiul Nobel, luni.
Gore a mai spus ca nevoia incheierea unui acord global mai devreme este parte a mesajului sau atat la primirea distinctiei Nobel, cat si in cadrul conferintei de la Bali.

Protocolul de la Kyoto, incheiat in 1997, obliga 36 de natiuni sa-si reduca emisiile. Statele Unite au respins semnarea acestuia intrucat aduce prejudicii economiei si ca nu include obligatii de reducere a emisiilor de catre tarile in curs de dezvoltare.

"SUA ar trebui sa fie liderul in aceasta provocare si multi dintre noi incercam sa aducem o schimbare in politica Statelor Unite", a declarat fostul vicepresedinte american.

El a mai spus ca exista totusi semne de schimbare a atitudinii, amintind faptul ca peste 700 de orase americane si mai multe state au adoptat prevederi ale Protocolului de la Kyoto si ca, saptamana trecuta, peste 150 de lideri din domeniul afacerilor au cerut reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

spot_img

Ultimele știri