Alexe: „Cer protecție strictă pentru 75% din suprafața fiecărui Parc Național”

Costel Alexe, ministrul Mediului, a solicitat Parlamentului să reanalizeze un proiect legislativ pe care acesta îl inițiase în 2017, în calitate de parlamentar, și care prevedea ca pe 75% din suprafața fiecărui Parc Național din România să nu fie permise niciun fel de intervenții de exploatare a pădurii. Proiectul legislativ a primit aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Mediu și Agricultură.

Piatra Craiului. Foto: Ministerul Mediului

„Vrem să dăm o nouă viață Parcurilor Naționale din România. Avem 13 astfel de bogății unice în Europa, un adevărat motor verde de dezvoltare pentru turismul românesc, cât și pentru comunitățile locale. Astăzi, Parcurile Naționale au o suprafață totală de 318.000 de hectare din care 240.000 sunt doar păduri. Cred că gradul de protecție al acestor parcuri naționale este încă destul de scăzut. Doar jumătate din suprafețele acestora este ferită de exploatarea forestieră. În 2017 am inițiat ca parlamentar, alături de alți colegi, un proiect legislativ prin care procentul de protecție din fiecare parc național al României să tindă să crească la 75%. Așa cum am mai declarat, susțin exploatarea sustenabilă a pădurilor din România. Vorbim de o resursă regenerabilă care, gestionată durabil, aduce României beneficii pe toate planurile. Însă, Parcurile Naționale trebuie să iasă din acest circuit pentru că reprezintă adevărate comori ale biodiversității românești. În momentul de faţă, în parcurile naţionale, în funcţie de clasificare T1, T2, T3, T4, pădurea poate fi exploatată. Ceea ce ne dorim noi prin această lege este ca 75% din suprafață să ajungă în T1, zonă în care să nu fie permise niciun fel de intervenții, iar restul suprafeței să intre în T2, zonă unde vor fi permise doar lucrările de conservare”, a declarat Alexe.

Proiectul legislativ a primit aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Mediu și Agricultură, fundamentarea respingerii fiind că acest grad de protecție este deja prevăzut de actele normative în vigoare.

Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Mediului, procentul zonelor de protecție din Parcurile Naționale din România este după cum urmează: 50,83% în PN Semenic Cheile Carașului, 40,55% în PN Cheile Nerei, 48,52% în PN Domogled-Valea Cernei, 59,31% în PN Retezat, 81,57% în PN Defileul Jiului, 45,67% în PN Buila Vânturarița, 50,67% în PN Cozia, 43,25% în PN Piatra Craiului, 34,38% în PN Munții Măcinului, 73,59% în PN Cheile Bicazului – Hășmaș, 69,30% în PN Ceahlău, 69, 42% în PN Munții Rodnei și 68,79% în PN Călimani.

„Cer Parlamentului reanalizarea proiectului legislativ în cele două Comisii care au respins inițial proiectul. Îi asigur pe parlamentari că Guvernul României sprijină acest proiect și propune inclusiv completarea ca pe restul suprafeței parcurilor (de 25%) să fie permise doar lucrări de conservare. Dacă reușim împreună să transformăm inițiativa în lege, se va naște o nouă viață pentru toate Parcurile Naționale din România”, a mai spus Costel Alexe.

Imediat după ce proiectul legislativ va fi adoptat de Parlament, specialiștii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor vor începe zonarea efectivă a parcurilor și actualizarea tuturor planurilor de management conform noilor reglementări. Procesul implică analize de teren și cercetare care pot dura până la sfârșitul anului 2020.

„Îi chem alături de noi pe toți oamenii de bună credință care vor și pot să sprijine acest demers: autorități, mediul academic, societate civilă sau mediul privat, avem nevoie de ajutorul fiecăruia dintre ei. Niciunul dintre noi nu trebuie să uităm că România a fost printre primele țări din Europa care a înființat un parc Național în 1935”, a mai precizat ministrul.

Acesta a făcut referiri și la proprietarii privați din aceste zone cât și la comunitățile locale din proximitatea Parcurilor Naționale din România.

„Trebuie să ne gândim și la proprietarii terenurilor din aceste parcuri. Aproape o treime din suprafața parcurilor se află în proprietate privată. Acești oameni au dreptul să primească compensații, pentru că nu pot beneficia de pe urma proprietății lor. Lucrăm la aceste soluții și am primit asigurări că vom avea întreg sprijinul Guvernului în acest sens. Sigur, vorbim de sume importante, dar merită din plin. La fel de importante pentru noi sunt și comunitățile locale care trăiesc în aceste zone. Fie că vorbim despre dezvoltare, despre asigurarea lemnului de foc sau despre orice alt aspect al vieții lor, vreau să știe că Guvernul este și va fi alături de ele”, a încheiat Alexe.

Acesta s-a aflat luni într-o vizită de lucru în Parcul Național Piatra Craiului, ca urmare a deciziei recente de introducere a 350 de hectare noi din suprafața parcului în zona de protecție.

spot_img

Ultimele știri