Algeria vrea sa vanda in Germania energia solara captata in desertul Sahara

O companie algeriana intentioneaza sa construiasca un cablu de 3.000 de kilometri lungime pana in Germania, prin care sa exporte energia electrica generata de soare in Desertul Sahara, anunta miercuri un ziar de stat, citat de Reuters.

Tewfik Hasni, director executiv al companiei New Energy Algeria (NEAL), a declarat ca respectivul cablu, lung de 3.000 de kilometri, va lega localitatea algeriana Adrar de orasul german Aachen, in cadrul unui proiect intutulat ’Energie curata din desert’, informeaza cotidianul El Moudhaid.

El a facut aceste remarci in cadrul unei intalniri de afaceri care a coincis cu vizita in Algeria a presedintelui german Horst Koehler, precizeaza sursa citata.Traseul cablului va trece prin Marea Mediterana, insula Sardinia, Italia, Elvetia si Germania.

Proiectul va fi pus in aplicare in parteneriat cu un consortium de investitori, printre care si gigantul energetic de stat Sonatrach, care este actionar in cadrul NEAL, si va necesita aprobarea ambelor guverne, a precizat Tewfik Hasni.

Timp de decenii un important exportator de gaze si de petrol in Europa, Algeria planuieste de cativa ani sa-si imbogateasca portofoliul cu exportul de energie solara.

Hasni a afirmat ca initial energia livrata Germaniei va proveni din uzine hibride care vor utiliza gazele naturale si energia solara, urmand ca pe termen lung aceasta sa provina doar din folosirea energiei solare.
NEAL, in parteneriat cu un concern spaniol, va incepe anul viitor constructia unei astfel de uzine hibride la Hassi R’Mel, in provincia centrala M’Zab, care ar urma sa aiba in 2009 o capacitate de 150 de megawati.

Foto: in.gov

spot_img

Ultimele știri