Allianz renunţă la asigurarea noilor termocentrale și minelor de cărbune, în urma criticilor organizaţiilor de mediu

Compania germană de asigurări Allianz a anunţat că va opri emiterea de poliţe de asigurare pentru termocentrale şi mine de cărbune, şi că doreşte să renunţe la colaborarea cu aceste domenii până în 2040, în urma criticilor organizaţiilor de mediu, transmite AFP.

„Vrem să promovăm tranziţia către o economie care să fie prietenoasă cu mediul”, a declarat directorul executiv, Oliver Baete, care a adăugat că mişcarea face parte dintr-un proces mai amplu de integrare a Acordului de la Paris în operațiunile grupului.

Allianz va continua, deocamdată, să asigure companiile care produc energie din „surse multiple”, inclusiv energii regenerabile sau alți combustibili fosili, precum cărbuni.

Directorul responsabil cu asigurarea în domeniul industrial, Chris Fischer, a declarat că firma va „colabora strâns” cu clienții săi pentru a dezvolta opțiuni cu emisii reduse de carbon.

Din 2015, a început o schemă de oprire a investițiilor în firme care generează peste 30% din cifra lor de afaceri din cărbune. Un purtator de cuvant a declarat pentru AFP ca programul a înregistrat de atunci 225 milioane euro (269 milioane dolari) de numerar scos din aceste afaceri.

Măsurile de la Allianz luate în favoarea climei sunt concepute pentru a preveni încălzirea globală de la peste 2 grade Celsius, după cum au convenit aproape toate țările lumii la conferința de la Paris.

Purtătorul de cuvânt a spus că grupul intenționează, de asemenea, să-și „dubleze” mizele în proiecte de energie regenerabilă.

La sfârșitul anului 2017, Allianz avea aproximativ 2,5 miliarde de euro investiți în energie ecologică din portofoliul său total de peste 660 de miliarde de euro.

Decizia Allianz se adaugă recentelor tendinţe ale companiilor care gestionează active şi ale fondurilor suverane de a-şi reduce expunerea la sectorul minier, pentru protejarea mediului.

Organizaţiile de mediu au salutat măsurile anunţate de Allianz – cea mai mare companie europeană de asigurări – apreciind că reprezintă un pas în direcţia potrivită, dar un grup, Unfriend Coal, a apreciat că termenul limită 2040 este prea îndepărtat.

spot_img

Ultimele știri