text de Amalia Enache
Ceva date personale sa fiu curtata de ecologisti aveam: adica, la televizor apar zilnic si inca la Pro TV, am becuri economice in casa, incerc sa nu risipesc energia, ma feresc sa cumpar in exces produse ambalate in PET-uri sau pungi si chiar am salvat un copac de la taiere. Sa va povestesc: de pe terasa mansardei mele, daca intind putin mana ating frunzele unui tei. Dincolo de el, ca intr-o oglinda, sunt casa si terasa in care
nu iese niciodata vecinul meu cel tanar, cumsecade si cu umor. Pentru el, teiul inseamna mai putina lumina in dormitor, prea multa umbra in curte, igrasie la baie si, prin urmare, m-a rugat de cateva ori sa-l taiem. Pentru mine, teiul e primul lucru pe care-l vad pe geam dimineata cand ma trezesc, doua saptamani pe an in care casa miroase de innebunesti a flori de tei, prin urmare, pentru ca radacinile sunt la mine in curte, l-am refuzat pe vecin. E izbanda mea ecologica si, pentru cine n-a inteles, in povestea mea eu sunt cea ecologic buna si vecinul, cel ecologic rau.
De ceva vreme, de-o parte si de alta a fiecarui copac sunt "bunii" si "raii", ecologistii si cei cu drujba pregatita. Recunosc insa ca, in afara de teiul meu, n-am un CV solid care sa ma califice la buni: n-am pus niciun proiect ecologic pe masa ministrului mediului, nici macar n-am aparut in vreo revista cu pomisorul intr-o mana si cu harletul in alta, mai grav, n-am facut reportaje cu mesaj ecologic, ceea ce mi-ar fi fost cel mai la indemana.
Dar, cum va spuneam… potential am si chiar am fost curtata de diverse organizatii ecologice, dar nu s-a legat nimic serios intre noi, poate si pentru ca i-am suspectat de prea mult interes si prea putin sentiment adevarat. In general, nu mi se potriveste sa apartin unui grup care se invarteste obsesiv in jurul unei idei, unui grup care sa aduca a secta. Nu-mi pot striga ideile laolalta cu alti oameni pentru ca mi-e groaza de monstrii ce se pot naste din puterea data de adeptii lor.
De data aceasta am avut insa petitori hotarati si insistenti: prietena mea Ioana si Dragos Bucurenci care m-au convins ca trebuie sa vad ce se petrece la Tasuleasa. Iar acolo s-a aprins flacara: inima mea a fost cucerita de voluntarii ecologisti si de cel care a sadit credinta asta in ei, Alin Uhlmann Useriu, un haiduc roman trecut prin implinirea profesionala de tip german. M-au cucerit, fara sa-si propuna sa faca asta, fara artificii si fara sa-mi trimita flori prin curier. Mi-a placut sa cunosc in tabara adolescenti romani si straini care isi petrec saptamani la sapat si plantat puieti si care inteleg ce fac, mi-a placut ca de multe ori sunt copiii celor care au defrisat padurile, ca doi dintre ei au fost prinsi la furat lemne si in loc de dosar penal isi spala pacatele si cazierul plantand pomi la Tasuleasa. M-au convins! Tasuleasa e realmente in partea buna a copacului. Am plantat si eu alaturi de ei si a fost foarte frumos. Nu mi-am descoperit vreo noua menire in viata, nu am toate calitatile pentru a deveni voluntar acolo, dar voi face ce stiu eu mai bine, voi incerca sa le sprijin convingerile si eforturile in calitatea mea de jurnalist.
Ecologic vorbind, sunt la inceput, dar imi place.
