Amsterdam: bărcile care circulă pe canalele orașului vor fi 100% electrice până în 2025

Ambarcațiunile turistice care circulă pe canalele orașului Amsterdam și flota de autobuze vor fi 100% electrice până în 2025.

Cele 150 de ambarcațiuni turistice vor fi modificate, costurile ridicându-se la 165,000 – 250,000 de euro per barcă. O ambarcațiune obișnuită are nevoie de aproximativ 66 de baterii. Conform estimărilor realizate de Paris Process on Mobility and Climate, operatorii de bărci vor obține profit din investiția efectuată în aproximativ 12 ani. Procesul de instalare a noilor motoare durează în jur de 3 luni.

Bărcile pot fi reîncărcate în aproximativ 10 ore și funcționează 2 zile înainte de a avea nevoie de o nouă reîncărcare. Bateriile realizate de Lithium Werks sunt litiu-fier-fosfat, acestea fiind mai durabile și mai prietenoase cu mediul decât bateriile litiu-ion sau plumb-acid.

Aceste baterii se încarcă mai repede și durează mai mult decât multe alte tipuri de baterii litiu-ion. În plus, materialul principal este fierul, care este mai abundent și mai puțin predispus la fluctuații de preț, spre deosebire de cobaltul folosit în baterii litiu-ion.

Decizie istorică: O curte din Haga obligă guvernul olandez să reducă emisiile de carbon

Conform lui Arjan Kooijman, director E-ship, companie care convertește bărcile diesel în bărci electrice, bateriile sunt echipate cu senzori care transmit date legate de performanță înapoi la sediul companiei de bărci. În cazul în care apa ajunge la baterie, aceasta este izolată, iar operatorii sunt avertizați prin intermediul unei alarme.

Amsterdam dorește să reducă consumul de energie cu 20% până în 2020 și să crească cu 20% utilizarea energiei regenerabile. Autoritățile și-au propus încă de acum 2 ani să transforme Amsterdamul într-un oraș cu 0 emisii provenite de la transport până în 2025.

Green Report Shop Transport ECO

Amsterdam face parte din C40 Cities, o organizație care coordonează activitățile de combatere a schimbărilor climatice din 96 de centre urbane importante din jurul lumii. Amsterdam este unul dintre cele 27 de orașe ale lumii care au reușit să reducă emisiile de CO2 în timp ce economia și populația lor au crescut.

spot_img

Ultimele știri