„Maratonul NePădurilor”. Andrei Roșu aleargă pentru salvarea pădurilor României

Maratonistul Andrei Roșu va alerga pe 5, 6 și 7 octombrie într-o cursă solitară, organizată de WWF România, prin trei zone din județele Vâlcea și Alba în care pădurile au fost tăiate fie ca urmare a exploatărilor ilegale, fie din cauza schimbărilor climatice. La final, Andrei va fi parcurs peste 100 de kilometri, va fi urcat 2.500m diferență de nivel și va fi traversat peste 600ha de păduri tăiate.

Scopul său este să arate oamenilor realități de pe teren, să expună pericolele care ar putea duce în continuare la dispariția pădurilor și să prezinte soluții care să evite în viitor astfel de dezastre.

De-a lungul traseului, Andrei Roșu va alerga peste versanți întregi „goliți” unde, în urmă cu aproximativ un deceniu, pădurile au fost tăiate ilegal. Deși s-au deschis dosare penale, absolut niciunul nu a fost finalizat până acum și nici nu există perspectiva finalizării lor. În unele locuri natura și-a revenit singură, iar în altele a început în sfârșit procesul reîmpăduririi. Sunt însă și zone în care incertitudinea și imaginile apocaliptice continuă.

„Problema acestor dosare nefinalizate nu este dată numai de faptul că vinovații nu sunt trași la răspundere. Mai grav este că le arată acestora că furtul de lemn nu se pedepsește de fapt în România. În plus, retrocedările făcute haotic, ignorarea proprietarilor și urmărirea unor interese au generat astfel de practici. Niciodată în ultimii 30 ani pădurea nu a fost finanțată, iar proprietarii nu au fost despăgubiți pentru restricțiile impuse. Trebuie să înțelegem că pădurea nu se întreține doar cu obligații, ci și cu finanțare” – Radu Melu, manager național al departamentului păduri la WWF România.

Detaliile maratonului:

Ziua 1 – Traseul începe la Câinenii Mari, pe Valea Oltului, și va urca în Munții Lotrului, județul Vâlcea. Aici au fost tăiate ilegal 129ha de păduri, au existat dosare penale nefinalizate, iar zonele au fost în sfârșit reîmpădurite în ultimii doi ani.

Ziua 2 – Traseul începe în Voineasa și urcă tot în Munții Lotrului, în zona Obîrșia Lotrului. Aici vedem tăieri legale, doborâturi de vânt și atacuri de insecte.

Ziua 3 – Din Obîrșia Lotrului, Andrei Roșu aleargă pe TransAlpina până la Tău Bistra, de unde urcă în Munții Șureanu, județul Alba. Vedem aici peste 600ha de păduri tăiate ilegal. Avem de-a face cu păduri retrocedate nepăzite, dosare penale nerezolvate, haos în actele de proprietate.

https://www.facebook.com/andrei.rosu/posts/3444257355633310

Toate neregulile din pădurile României sunt posibile deoarece legea o permite. WWF organizează acest maraton ca să arate tuturor ce se întâmplă dacă stăm pe margine și nu ne implicăm. Trebuie neapărat să schimbăm legea din rădăcini dacă vrem să ne apărăm pădurile. Avem însă nevoie de susținerea cât mai multor iubitori de natură ca să putem negocia cu autoritățile. De aceea am lansat o petiție online (obiectivul este să avem mai mult de 30.000 de semnături). Împreună, avem șanse să schimbăm legea și să facem o reformă reală pentru combaterea exploatării ilegale a lemnului până nu e prea târziu.

Fondul forestier național al României include acum 6,5 milioane hectare de păduri din care, potrivit Institutului Național de Statistică, se taie în mod legal, anual, 18,5 milioane de metri cubi de lemn. Există însă și alte 500.000 hectare de păduri care nu sunt incluse în fondul forestier. Este vorba despre proprietăți mici, private, unde regulile nu sunt clare și unde au loc multe abuzuri. Vom exemplifica un astfel de caz în ziua a treia a maratonului, în județul Alba.

Concluzia este că, în realitate, nu există o statistică reală a volumului total de lemn recoltat, legal și ilegal, din pădurile Romaniei, iar această incertitudine confirmă faptul că lucrurile sunt scăpate de sub control.

WWF România a realizat harta zonelor de risc în care a identificat locurile unde există un potențial ridicat pentru tăieri ilegale.

Andrei Roșu și WWF vă vor ține zilnic la curent cu ceea ce se întâmplă pe teren prin transmisii live și postări pe canalele de social media.

Citește și: 
Pădurea Băneasa și altele din apropierea marilor orașe vor deveni păduri-parc

Ministrul Mediului a semnat contractele de finanţare privind studiile ştiinţifice pentru 40.000 ha noi de păduri virgine

spot_img

Ultimele știri