Angajații Amazon, ameninţaţi cu concedierea după ce au vorbit despre schimbările climatice

Pentru o companie numită după pădure tropicală, Amazon nu are cel mai bun renume în ceea ce privește problemele de mediu. După ce a câţiva angajaţi au criticat compania din cauza acestor probleme, gigantul de comerţ electronic i-ar fi amenințat pe cei care s-au exprimat public împotriva  politicii de sustenabilitate a companiei.

(JORDAN STEAD / Amazon)

Angajații Amazon pentru Justiția Climatică (Amazon Employees for Climate Justice – AECJ) au spus că lucrătorilor li s-a spus că încalcă politicile companiei. AECJ spune că o parte dintre membrii lor au primit e-mail-uri de la avocați și reprezentanți de la departamentul de Resurse umane cu privire la declarațiile publice pe care le-au făcut despre poziția de mediu a Amazon.

Se întâmplă după ce doi angajați au atras atenția în media asupra faptului că gigantul american contribuie semnificativ la încălzirea globală prin furnizarea de servicii de cloud companiilor specializate pe petrol și exploatarea gazelor. Angajații cu pricina au fost Maren Costa și Jamie Kowalski și cred Amazon ar trebui să facă mai mult pentru a face față schimbărilor climatice.

„Criza climatică ne afectează deja pe toți”, a declarat Bobby Gordon, manager financiar la Amazon, într-un comunicat de presă. „Nu ne putem confrunta cu această problemă monumentală, cu atât mai puțin să evităm daunele catastrofale aduse planetei și societății noastre dacă nu avem voie să vorbim despre asta”.

Compania a spus că politica sa privind angajații care fac comentarii publice nu este nouă și îi vizează pe toți lucrătorii.

„Politica noastră referitoare la comunicațiile externe nu este nouă și credem că este similară cu a altor companii. De curând, am actualizat politica și procesul aferent de aprobare pentru a face mai ușoară pentru angajați participarea la activități externe, precum discursuri, interviuri și utilizarea logo-ului companiei. La fel ca în cazul oricărei reguli interne, angajații s-ar putea să primească o notificare din partea echipei noastre de resurse umane dacă aflăm de o instanță în care politica nu este respectată”, spun oficialii Amazon.

Conform spuselor celor doi, după publicarea articolului din octombrie, au fost chemați în ședință de către oficialii departamentului de resurse umane și juridic și au fost acuzați de încălcarea politicii de comunicații externe a companiei, se arată într-o postare pe Twitter.

„Unii angajaţi au primit apoi e-mailuri în care sunt amenințați cu concedierea, dacă vor continua să vorbească despre afacerile Amazon”.

Amazon a livrat 3,5 miliarde de articole prin propria rețea de livrare în 2019 și multe alte miliarde de pachete folosind alte companii de livrare. Totuși, această comoditate prin care poţi cumpăra orice cu un click al mouse-ului vine cu un cost. Activitatea companiei a generat aproximativ 44,4 milioane tone de dioxid de carbon în 2018 – cam la fel ca o țară mică.

În aprilie 2019 peste 4.500 de angajaţi ai Amazon au cerut companiei să ia măsuri urgente privind schimbările climatice şi să reducă amprenta de carbon, renunţând la serviciile personalizate de cloud computing care sprijină industria de petrol şi gaze în extragerea combustibililor fosili.

Ei au susţinut, de asemenea, că Amazon nu a prezentat un plan la nivel de companie de a ajunge la emisii de carbon zero în termenele cerute de ştiinţă şi că obiectivul său de a avea energie 100% din surse regenerabile nu are un termen limită.

În septembrie, Jeff Bezos a anunțat planurile pentru ca Amazon să fie complet alimentată cu energie regenerabilă până în 2030 și să aibă emisii zero de carbon până în 2040. A doua zi după acel anunț, peste 1.000 de lucrători și-au părăsit birourile pentru a se alătura Grevei climatice globale, precum și pentru a protesta împotriva politicilor de mediu ale Amazonului.

spot_img

Ultimele știri