Animalele vor disparea din laboratoarele de testare pana in 2050

Animalele vor disparea din laboratoarele de testare pana in 2050, sustin experti in domeniu. Si asta pentru ca avansul luat de tehnologiile privind culturile celulare deschid calea eliminarii animalelor din laboratoare.

Academia Americana de Stiinte a lansat, in 2007, un raport in care a ilustrat un viitor in care animalele vor disparea din programele de testare. Raportul de la acea vreme, sustinut de o serie de experti, a propus ca elemetele toxice din medicamente, aditivi alimentari si pesticide sa fie testate nu prin observarea semnelor clinice prezente la animale, ci prin monitorizarea perturbarilor din culturi de celule umane.

Tehnologii bioinformatice sofisticate ar putea apoi oferi predictii de risc care depasesc limitarile testelor pe animale. Raportul din 2007 a fost privit initial cu scepticism, dar acum sentimentul este inlocuit de entuziasm, relateaza The-Scientist.com.

Mai multe agentii americane (Agentia de Protectie a Mediului, Institutele Nationale de Sanatate sau Administratia de Alimente si Medicamente) coopereaza pentru a dezvolta noi tehnologii pentru modernizarea testarilor chimice. Specialistii descriu acest efort ca inceputul sfarsitului pentru testele de laborator efectuate pe animale.

Cercetatorii sunt siguri ca in urmatorul deceniu vom ajunge intr-un punct in care testele de siguranta si evaluarea riscurilor chimicalelor vor fi efectuate intr-o fractie din timpul actual, la costuri mult reduse si cu o rata mai mare de predictibilitate pentru siguranta oamenilor si a mediului, fata de actualele teste efectuate pe animale.

Initiativa a atras deja atentia mai multor companii mari din industrie, inclusiv Dow, DuPont, ExxonMobil, Johnson & Johnson, L’Oreal, Procter & Gamble si Unilever.

Din 1975 si pana in prezent testele pe animale au scazut cu 50% si suntem la un punct de mijloc in privinta eliminarii complete a testelor efectuate pe animale. Pana in 2050, specialistii spun ca animalele vor disparea din laboratoarele de testare, mai ales daca partile implicate isi coordoneaza eforturile in acest sens.

Foto: The-Scientist.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri