ANRE: Industria a făcu cel mai mult din punctul de vedere al măsurilor de eficiență energetică

Industria poate a făcut cel mai mult din punctul de vedere al măsurilor privind eficiența energetică, a declarat, joi, în cadrul Forumului Român de Eficiență Energetică, Corneliu Rădulescu, directorul general al Departamentului de Eficiență Energetică din cadrul Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE). 

green

„Tot timpul suntem acuzați că România are o intensitate energetică de două ori și ceva mai mare decât media Uniunii Europene. Vorbim, însă, de cifre absolute, iar comparația unei țări nu se poate face în cifre absolute, pentru că fiecare țară are anumite caracteristici: structură economică, putere de cumpărare etc. Cine crede că, după 25 de ani, România continuă să fie o țară atât de intensivă în urma destructurării și restructurării economice, dă dovadă de naivitate. Este adevărat că mai sunt foarte multe lucruri de făcut în România, în sectoare unde există un potențial mare, cum este cel al eficienței clădirilor, sistemele de încălzire centralizată, comunitățile locale etc. Nu trebuie să ne ferim că și din cauza crizei consumurile au scăzut foarte mult. La ora actuală, consumul de energie primară al României este în jur de 30 de milioane tone echivalent petrol”, a afirmat Corneliu Rădulescu.

Potrivit reprezentantului ANRE, România se confruntă cu o problemă mare din punct de vedere al consumului de energie, care a scăzut dramatic în ultimii 5 ani. În România, industria a ajuns să fie în urma consumului populației. Dacă acum 15 ani, industria avea o pondere de 38-40% în consumul național, acum ponderea este de 28-29%, iar în cazul populației de 32-33%.

„În România, 42% din populație trăiește în sărăcie, iar sărăcia energetică ajunge chiar și la 50%. În bugetul unei familii, factura energetică este în jur de 28-30%, în medie. În unele țări se consideră că aceia care depășesc bugetul de 10% la factura energetică sunt vulnerabili. Sărăcia energetică este o mare problemă a României, atât din punct de vedere social, cât și al modului în care consumatorii vulnerabili pot fi sprijiniți”, a mai spus Rădulescu.

Citește și:

Dezvoltarea durabilă în sectorul energetic, dezbătută la Forumul Român de Eficiență Energetică 2015

ANRE vrea să schimbe comportamentul consumatorilor în privința măsurilor de eficiență energetică

spot_img

Ultimele știri