Antibioticele din carne ar putea contribui la creșterea greutății corporale

in Eat Smart 11 May 2018 24 Views

Antibioticele din carnea de animale de fermă ar putea contribui la creșterea greutății corporale, omorând flora intestinală și dereglând echilibrul microorganismelor.

antibiotice animale obezitate

Antibioticele sunt prescrise animalelor de fermă crescute în sistem industrial, care au numeroase afecțiuni din cauza condițiilor de trai. De asemenea, antibioticele stimulează apetitul animalelor, care se îngrașă și ajung la maturitate mai rapid. Practica a început în anii ’50, când fermierii au descoperit că vacile tratate pentru infecții se îngrășau mai repede. În prezent, 65-75% dintre antibioticele prescrise în Uniunea Europeană sunt folosite pentru animalele de fermă.

Doctorul Lee Riley de la Universitatea Berkley din California a evaluat mai mult de 100 de studii care sugerează o legătură între antibiotice și obezitate. Riley a explicat că antibioticele dezechilibrează flora intestinală, ducând la înmulțirea bacteriilor care absorb calorii din mâncare.

„Multe tipuri de bacterii din intestinul tău ajută corpul să absoarbă calorii din hrană. Dacă ai un dezechilibru de bacterii – prea multe din tipul care descompune hrana în energie – ai putea absorbi mai multe calorii din aceeași cantitate de hrană pe care o mănânci.”

Intestinele conțin peste 100 trilioane de celule bacteriene de numeroase feluri. De obicei, aceste specii stau în echilibru, ajutând corpul să digereze hrana și să funcționeze în mod optim.

apiland.ro

Legătura între creșterea în greutate și antibiotice a început să fie studiată pe măsură ce epidemia de obezitate s-a extins în ultimii 20 ani. Aceasta a coincis cu intensificarea producției de animale. Deși dieta și stilul de viață contribuie la obezitate, acestea nu pot explica în întregime amploarea fenomenului.

„Este adevărat că mâncăm mai multe calorii astăzi decât în trecut. Sursele de hrană din SUA oferă în jur de 3,900 de calorii per persoană zilnic în prezent, față de 3,400 de calorii la începutul anilor 1900. Însă rata obezității a crescut foarte încet până la mijlocul anilor ’70, apoi a explodat. Ce s-a schimbat? Nivelul de antibiotice din mâncarea și apa noastră. Are sens. Știm că antibioticele promovează creșterea în greutate la animale. Noi suntem animale, așa că de ce ar trebui să fim diferiți?”

Conform doctorului Riley, expunerea cronică la doze mici de antibiotice contribuie la creșterea în greutate.

Cercetătorii încep să înțeleagă abia acum efectele microflorei asupra corpului uman. Riley dă exemplul unui caz de transplant fecal în care pacientul care era înainte slab a devenit obez după tratament, pentru că microflora venea de la un donator supraponderal. În cadrul unui studiu controlat, oameni supraponderali cu sindromul metabolic au primit un transplant fecal de la donatori slabi. După transplant, rezistența la insulină a pacienților s-a ameliorat.

Conform studiilor, carnea de porc are cea mai mare concentrație de antibiotice. De asemenea, anitiboticele sunt prezente în concentrații mari în creveții și peștii de crescătorie. Chiar și unele legume organice sunt contaminate cu antibiotice pentru că în jur de 75% dintre antibioticele utilizate pentru animale ajung în bălegarul folosit apoi ca îngrășământ în agricultură.

Pe lângă impactul asupra microflorei intestinale, antibioticele contribuie la apariția bacteriilor rezistente la antibiotice, care ar putea duce la o criză de sănătate la nivel mondial.

Conform lui Riley, consumatorii au puterea de a influența această practică prin renunțarea la produsele animale care au antibiotice. Animalele crescute în ferme mici, cărora li se oferă libertatea de a crește în mod natural, sunt de obicei mult mai sănătoase și nu au nevoie de antibiotice.

Despre autor: Ana Moca-Grama

Ana Moca-Grama este din Brașov și a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Scrie, face fotografii pe film și visează la o lume în care omul își reîntoarce sufletul către natură.

Comentarii

comentarii