Apple a convins Foxconn să utilizeze doar energie regenerabilă pentru a produce telefoane iPhone

in Business, Companii, Energie 18 April 2019 26 Views

Compania americană Apple a anunţat că a reuşit să îşi convingă principalul subcontractor, grupul Foxconn, precum şi principalul său furnizor de chipuri, TSMC, să utilizeze energie regenerabilă la realizarea de produse Apple, potrivit CNBC.

Producătorul telefoanelor iPhone spune că un număr de 44 de companii de pe lista sa de furnizori utilizează energie regenerabilă, aproape dublu faţă de cei 23 de furnizori implicaţi anterior în acest program.

Apple nu a precizat de unde anume îşi vor procura energia regenerabilă companiile incluse în acest program dar i-a încurajat pe furnizori să îşi construiască propriile facilităţi, cum a făcut firma Compal, care asamblează tablete iPad, şi care anul trecut a instalat panouri solare pe acoperişul uzinelor sale din China.

“În urmă cu câţiva ani am spus că vrem să începem să lucrăm cu furnizorii de energie regenerabilă iar obiectivul nostru este să avem noi proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate de 4 Gigawaţi în 2020. Suntem în grafic să ne îndeplinim acest obiectiv”, a declarat vicepreşedintele Apple pentru mediu, Lisa Jackson. 

Propriile facilităţi Apple, inclusiv birouri, magazine şi centre de date, utilizează energie regenerabilă începând din 2018. Însă operaţiunile de producţie reprezintă 74% din amprenta de carbon a Apple şi sunt derulate de companiile subcontractante care deţin şi operează propriile lor uzine. Începând din 2015, Apple a discutat cu aceste companii pentru ca să utilizeze energie regenerabilă pentru produsele Apple. 

În prezent, furnizorii Apple cumpără sau generează 1,9 gigawați de energie regenerabilă și vor avea peste 5 gigawatți operațional până în 2020, depășind obiectivul anunțat anterior, a spus Apple.

“Patru gigawați reprezintă aproximativ o treime din consumul de energie, așa că, în timp ce trecem 5, ne îndreptăm spre un loc unde putem spune că aproape jumătate din lanțul nostru de aprovizionare se angajează ca producția Apple să fie 100% regenerabilă”, a spus Jackson.

Grupul taiwanez Foxconn este cel mai mare producător mondial de produse electronice pe bază de contract pentru firme, precum Apple, Hewlett Packard, Nokia şi Dell. Compania taiwaneză este renumită în special pentru că asamblează telefoanele iPhone pentru Apple. 

Comentarii

comentarii