Aproape un trilion de dolari, irosiți pe construcția de termocentrale

981 de miliarde de dolari care ar urma să fie investiți în construcția a 1.500 de termocentrale pe cărbune ar putea fi irosiți, întrucât acestea nu vor putea funcționa la capacitatea estimată. Estimarea aparține organizațiilor de mediu Sierra Club, CoalSwarm și Greenpeace. Specialiștii cred că restricțiile impuse de state pentru a limita schimbările climatice vor conduce la declinul industriei.

investitii carbune

Potrivit studiului realizat de cele 3 organizații, există în acest moment 1.500 de termocentrale în stadiu de construcție sau de planificare. Se pare că oamenii de afaceri continuă să investească în aceste active, deși multe fabrici deja existente nu funcționează la capacitate maximă. În China, de exemplu, sunt folosite doar în jumătate din timp. În plus, din cauza poluării, autoritățile chineze au oprit construcția a jumătate dintre termocentralele noi (în jur de 250).

Nu doar în China industria cărbunelui a avut de suferit. În ultimii doi ani, activitatea din sector a început să scadă și în Uniunea Europeană, Statele Unite și India. La începutul lunii martie, cea mai mare companie privată de minerit din lume anunța că este în pragul falimentului.

Cu toate acestea, Directorul Executiv al Asociației Mondiale a Cărbunelui, Benjamin Sporton, nu se arată îngrijorat:

„Din estimările Agenției Energetice Internaționale, obținerea de electricitate din cărbune va crește până în 2040 cu 24%, mai ales datorită dezvoltării economiilor asiatice.”

El a recomandat autorităților și altor factori de decizie să se concentreze pe reducerea emisiilor din industrie, în loc să încerce eliminarea cărbunelui din mixul energetic.

spot_img

Ultimele știri