Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Arctica trece prin schimbări ireversibile. Constatări sumbre în ultimul raport despre starea regiunii

Regiunea arctică se schimbă mai repede ca oricând in istoria lumii, conform unui nou raport emis de Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei din SUA (NOAA).

Regiunea arctică schimbări climatice
via NOAA.

Autorii raportului avertizează că regiunea arctică nu va mai reveni la starea ei de înghețare permanentă, pe măsură ce temperaturile cresc și stratul de gheață se subțiază tot mai mult.

Noi recorduri și anomalii înregistrate în 2017

Printre constatările cheie ale raportului se află:

  • Temperaturile medii anuale sunt în creștere continuă, într-un ritm mai accelerat decât prevedeau analizele oamenilor de știință. În anul 2017 s-au înregistrat temperaturi record, fiind al doilea cel mai cald an de la 1900 și până în prezent;
  • Stratul de gheață care acoperă mările se subțiază rapid, având cele mai scăzute dimensiuni observate până acum;
  • Oceanul se încălzește: în august 2017 s-a înregistrat o medie a temperaturilor cu 4 grade Celsius mai mare față de cea normală, în mările Barents și Chukchi;
  • Tundra înverzește: vegetația se înmulțește în timp ce permafrostul este afectat de temperaturi record. Aceste schimbări reflectă interacțiunile complexe dintre atmosferă, soluri, permafrost, vegetație și populațiile de erbivore, însă efectele nu sunt încă înțelese pe deplin;
  • Groenlanda se topește în continuare, însă datorită unei veri reci ritmul de topire a scăzut comparativ cu ultimii nouă ani;

Populațiile din regiunile arctice, printre cele mai vulnerabile

Schimările climatice din zona arctică afectează în special populațiile din acea zonă, care depind de un strat solid de gheață. Satele se confruntă cu eroziunea coastelor, multe sunt inundate sau se scufundă încet.

O altă mare problemă este hrana. Activități ca vânatul sau pescuitul sunt complicate de un strat de gheață fragil, locuitorii având mari dificultăți în a face rost de hrană.

Comunitățile încearcă să se adapteze, însă pentru multe dintre ele singura soluție va fi relocarea.

Directorul Programului de Studiu Arctic, Dr. Jeremy Mathis, a declarat:

„Regiunea arctică făcea un mare serviciu acestei planete, funcționând ca un frigider. Acum am lăsat ușa de la frigider deschisă. […] Satele sunt luate de ape, în special în Arcticul Nord American – creând primii refugiați climatici.”

Temperaturile din Arctica cresc de două ori mai repede ca în restul lumii.

spot_img

Ultimele știri