Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Asia ramane fara orez din cauza incalzirii globale

Incalzirea globala a dus la reducerea recoltelor de orez in mai multe parti ale Asiei, iar situatia este pe cale sa se inrautateasca, arata un studiu citat de BBC.

In unele parti ale Asiei, recoltele de orez au scazut cu 10-20% in ultimii 25 de ani, iar scaderea va continua, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetatori americani in Thailanda, Vietnam, India si China.

Acesta este cel mai nou raport care subliniaza faptul ca incalzirea globala reprezinta o provocare pentru alimentatia populatiei globului. In 2004, un alt raport stiintific a aratat ca recoltele de orez din Filipine scadeau cu cate 10% la fiecare crestere cu un grad Celsius a temperaturii din timpul noptii.

Cercetatorul care a coordonat studiul, Jarrod Welch, a declarat ca pe masura ce temperaturile minime din timpul zilei cresc si pe masura ce noptile devin mai calde, recoltele de orez scad.

Mecanismul care leaga cele doua fenomene nu este foarte clar, insa poate avea legatura cu faptul ca orezul este nevoit sa respire mai mult in timpul noptilor calde, consumand mai multa energie si fara sa aiba posibilitatea de a face fotosinteza.

Pe de alta parte, temperaturile ridicate din timpul zilei au fost legate de cresterea recoltei. Insa efectul lor a fost mai mic decat impactul noptilor calduroase.

Un studiu publicat la inceputul anului trecut arata ca jumatate din populatia lumii s-ar putea confrunta cu o criza alimentara din cauza incalzirii globale, pe masura ce verile extreme devin o rutina.
 

spot_img

Ultimele știri