Automobilele electrice se repoziționează în ofertele dealerilor

Piața mașinilor electrice din România este una aproape inexistentă, în mare parte din cauza lipsei infrastructurii de încărcare, dar și a prețurilor destul de ridicate. Un alt motiv invocat de unii dealerii ar fi reticența românilor față de această tehnologie, de tot ceea ce este diferite de un autoturism clasic, lucru valabil și pentru modelele hibride. Cu toate acestea unii importatori se „încăpățânează” să țină în show-room și câte un model electric așteptând momentul în care punctul de atracție al românilor se va concentra și pe acest segment.

Made in South Korea

Modelul electric Soul EV fabricat de KIA este singura noutate în materie de vehicule electrice pentru piața românească la finalul acestui an.  Prezent în premieră la Salonul Auto București & Accesorii 2014 de la sfârșitul lunii octombrie,  Soul EV este un vehicul electric care se potrivește perfect transportului în oraș, grație autonomiei de condus, interiorului spațios precum și a portbagajului generos.

Dispunând de o baterie performantă cu 192 celule litiu-ion de 27 kWh, autonomia de 212 km a modelului Soul EV este acum certificată pentru Europa. Autonomia remarcabilă a modelului Soul EV este oferită grație numeroaselor elemente de economisire a energiei ale noii baterii dintre care amintim: noua pompă termică, un sistem de control al admisiei de aer inteligent și un nou sistem individual de ventilare a aerului care asigură o autonomie maxima fară a pierde energia pentru încălzire, ventilare și aer condiționat.

kia-soul-evNoul Soul EV dispune de asemenea de un sistem de regenerare a forței de frânare ce asigură captarea și recircularea energiei cinetice produse atunci când automobilul frânează.

Puterea provine de la un motor electric ce produce 81.4 kW (110 CP) și un cuplu generos de 285 Nm (29kgm) ce antrenează puntea față printr-o cutie de viteză cu o singură treaptă.  Soul EV dispune de o accelerare de 11.2 secunde până la 100 kph (62 mph) în timp ce viteza maximă este de 145 kph (90 mph). Bateria este plasată dedesubtul cabinei, asigurând astfel un centru de greutate scăzut și contribuind la o mai buna manevrabilitate și rafinament în timpul conducerii autovehicului.

Încărcarea este realizată prin conectarea autoturismului în orice sursă de electricitate de uz casnic. Timpul de încărcare de 100% este de până la cinci ore folosind un încărcător de 6.6 kW AC. O încărcare de 80% poate fi realizată în mai puțin de 25 de minute cu un încărcător de 100 kW sau 33 de minute cu încărcător de 50 kW (dacă este disponibil).

Nu avem așteptări foarte mari în privința vânzărilor cu acest model. În primul rând piața nu este pregătită, și în al doilea rând prețul, ca la orice vehicul electric, este prohibitiv”, au declarat pentru Green Report reprezentanții Mit Motors, importatorul mărcii KIA în România.

Prețul de pornire este de 37.188 euro cu TVA.

Renault pregătește al treilea model electric pentru piața românească în 2015

Renault ZOE disponibil pentru piața românească din 2015
Renault ZOE disponibil pentru piața românească din 2015

Renault comercializează în România modelelele electrice  Kangoo Z.E. și Twizy, urmând ca în 2015 gama să fie completată de Renault ZOE.   Precizeăm că Twizy este un cvadriciclu 100% electric, ce nu are echivalent pe piață și  reprezintă o soluție inedită și eficientă de mobilitate urbană”, a declarat, pentru Green Report, Monica Mincă, responsabilul de comunicare al Renault în România.

Kangoo Z.E., a devenit repede o referință în segmentul furgonetelor electrice. Cu un design împrospătat, noul Kangoo Z.E. păstrează toate avantajele mobilității electrice. Ca și versiunea precedentă, noul Kangoo Z.E. afișează o autonomie omologată de 170 km.Renault-Kangoo-ZE-6

Dacă sunt aplicate câteva principii simple de condus eco (viteza, utilizarea aerului condiționat sau a încălzirii și a stilului de condus), autonomia noului Kangoo Z.E. în mediu urban este de aproximativ 125 km.

Cu accelerări mai ferme, viteză mai ridicată și utilizarea încălzirii, autonomia minimă este de 80 km. Noul Kangoo Z.E. se reîncarca în mod standard, complet, în pană la 9 ore.

renault-twizyCvadriciclu 100% electric Twizy vine cu două motorizări (Urban 45 – 45 Z.E. 4 kW și Urban 80 – 80 Z.E. 13 kW).

Prețurile pentru Kangoo Z.E . pornesc de la 17.000 euro ( TVA inclus, versiunea L1 confort, 2 locuri), iar pentru Twizy de la 7.000 euro ( TVA inclus, pentru versiunea Twizy 45), la care se adăugă costul lunar de locație pentru baterie.

Ca și atuuri ale vehiculelor electrice, putem menționa faptul că sunt foarte bine adaptate utilizării în regim de flotă – aceleași trasee zilnice, număr similar de kilometri parcurși într-o perioadă determinată. Acesta este și motivul pentru care  Kangoo Z.E. s-a bucurat de un real succes încă de la lansare. În plus, întreținerea unui vehicul electric este mult mai lejeră față de cea a unui vehicul cu motor termic : uzura pieselor este mai redusă, iar operațiunile specifice unui motor termic (schimbul de ulei, înlocuire curea dedistribuție etc) au fost suprimate în acest caz”, a mai spus Monica Mincă.

Opel Ampera, modelul electric care furnizează 150 CP

Opel propune modelul Ampera, desemnat “Mașina Anului în Europa 2012”. Printre avantajele propuse de tehnologia Ampera se număra autonomia extinsă, astfel încât dincolo de distanța ce poate fi condusă în mod electric, de 40-80 km, modelul poate parcuge până la 500 km datorită generatorului aflat la bord.

Opel AmperaAcesta produce energia electrică furnizat[ bateriei până la prima posibilitate de reîncărcare a acesteia. Cu un cuplu instant de 370 Nm, Ampera nu doar că nu penalizează cu nimic veleitățile sportive ale automobilului, întrucât propulsia electrică îl pune la dispoziție pe loc.

Mai mult, puterea de care dispune șoferul reprezintă echivalentul a 150 CP, demonstrând că un model ecologic poate furniza și plăcerea de a conduce, păstrând toate avantajele protejării mediului. Modelul Ampera oferă spațiu confortabil pentru patru pasageri și un portbagaj generos.

Costurile de întreținere Ampera sunt similare modelelor convenționale. Opel nu are alte costuri asimilate exploatării modelului, așa cum nu solicită o taxă suplimentară lunară aferenta bateriei. În România, Opel a comercializat 8 modele Ampera. Până la acest moment nu am comunicat referitor la un alt model din aceeași categorie”, a declarat, pentru Green Report, Mălina Dragu, PR manager, Opel România.

În România, Ampera este disponibil acum la 39.900 euro cu TVA.

i-MiEV, de trei ani pe piața auto din România

Lansat pe piață românească în martie 2011, Mitsubishi i-MiEV este primul automobil electric produs în serie de un constructor major destinat pieței mondiale.

Autoturismul este un model compact cu 0 emisii poluante, cu 4 locuri, cu o lungime de doar 3,475 metri, 4 uși, un portbagaj de 227 litri. Puterea maximă dezvoltată de motorul electric este de 49 kW (66 CP), iar cuplul maxim este de 180 Nm, disponibil în intervalul de turație 0 – 2.000 rpm.

i-MiEVViteză maximă pe care o poate atinge modelul i-MiEV este de 130 km/h, bateriile litiu-ion asigurându-i o autonomie de până la 150 de kilometri.  O încărcare completă durează 6 ore.

Prețul de achiziție pentru un asemenea model pornește de la 32.240 euro cu TVA inclus.

spot_img

Ultimele știri