Automobilul electric, soluție pentru companiile cu flote auto mari

Automobilul electric este soluția ideală pentru companiile cu flote mari de autoturisme, consideră Sorin Diaconu, Head o Real Estate & Car Fleet, Orange România, prezent, miercuri, în cadrul unei conferințe de profil.

automobilul electric

Orange a fost primul client pe leasing operațional care a ales aceste mașini (automobile electrice – n.r.) ca mașini de companie. Încet, încet și alți clienți s-au îndreptat către această parte. Au început să apară și soluții de încărcare din ce în ce mai multe. Evident reducerea costurilor este un motiv pentru care se face trecerea”, susține Cătălin Olteanu, Director Comercial, ALD Automotive România.

În urmă cu un an, Orange România a fost prima companie care a achiziționat o flote de mașini electrice prin leasing operațional.

Când am achiziționat cele patru mașinile electrice foarte mulți din companie erau sceptici față de autonomia acestor mașini. Este o provocare. Nu au o autonomie foarte mare care să-ți permită să le folosești între orașe, dar cel mai mult și cel mai mult ne interesează că îți simplifică foarte mult din timpul acordat în trecut transportului între clienți sau între sedii, a explicat Sorin Diaconu.

Acesta a adăugat că mașinile electrice a devenit soluția cea mai bună pentru ce înseamnă „pool car”.

Este adevărat că sunt mai scumpe și au o autonomie redusă, dar soluția mașinii electrice pentru deplasarea în oraș acoperă orice nivel de satifacție a clientului intern, adică angajatul companiei, a completat reprezentantul Orange România.

Cele 4 autoturisme Renault Zoe livrate de către ALD Automotive sunt 100% electrice și pot fi încărcate complet în 6-7 ore. Autonomia lor este cuprinsă între 100 km și 150 km (în funcție de stilul de condus al șoferului și factorii de mediu), iar viteza maximă este de 130 km/h.

Vehiculele selectate de către Orange pentru flota din România au obținut 5 stele la testele de siguranță pasivă EURO NCAP. În plus, Renault Zoe a fost declarată „Cea mai bună mașină de oraș a anului 2013”.

spot_img

Ultimele știri