Autoturismele ”verzi” și-au dublat cota de piață în ultimul an

in Transport 31 January 201843 Views

Piața automobilelor din România a marcat la finalul anului trecut un nou record în privința livrărilor de mașini electrice și hibride, numărul acestora dublându-se comparativ cu anul 2016, potrivit datelor publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Autoturismele ”verzi” și-au dublat cota de piață în ultimul an

Conform sursei citate, autoturismele ”verzi” au ajuns să dețină o pondere de 2,2% din totalul livrărilor. Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici (514 unități cu alimentare electrică – BEV, PHEV și 2.297 unități hibride – HEV), creșterile sunt importante, atât la cele electrice (+207,8%, respectiv de 3 ori), cât și la cele hibride (+126,1%), demonstrându-se astfel faptul că există un potențial important de creștere a acestei categorii de autoturisme.

Green Report Shop Transport ECO

Potrivit estimărilor APIA, piața auto din România a depășit pentru prima dată de la începutul crizei economice pragul de 150.000 de unități într-un an. Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme și vehicule comerciale) au înregistrat, în anul 2017, o creștere generală de 10,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creștere de 13,4%.

Sursă: www.apia.ro

Producătorii și importatorii de mașini trag un semnal alarmă: Peste 500.000 de mașini vechi au fost înmatriculate anul trecut în România

Conform datelor, ]n 2017, cea mai apreciată marcă de automobil electric a fost BMW, care a vândut,166 de unități, urmată de Renault, cu 98 de unități, Volkswagen, 83 de vehicule, Mercedes Benz (64), Mitsubishi (32), Volvo (20), Audi (14), Porsche (12), Kia (7) și altele (18).

Sursă: www.apia.ro

În cazul  mașinilor hibride, cele mai multe vânzări au fost înregistrate de Toyota (2.063 de unități), urmată de Lexus (154 de unități), Kia (22), altele (47), Audi (9) și Mercedes-Benz (2).

Lipsa infrastructurii pentru combustibilii alternativi trimite România în fața Curții de Justiție a UE

Comentarii

comentarii