Basescu sprijina energiile conventionale

Presedintele Traian Basescu s-a declarat astazi un sustinator al exploatarii surselor de energie conventionale, in discursul pe care acesta l-a tinut in fata Camerelor Reunite ale Parlamentului Romaniei.

“Sigur, energiile curate sunt o solutie si in Dobrogea te lovesti la tot pasul de acele mori. Este foarte bine, este energie curata, desi foarte scumpa, dar o avem. Aceasta nu va fi insa suficienta si nici nu o sa putem sa impanzim tara de la est la vest si de la nord la sud numai cu morile acestea de vant, pentru ca au si ele efectul lor asupra mediului. Deja nu ne-ar placea sa ne trezim la Predeal sau la Sinaia sau pe plaja cu o moara de-aia care sa produca energie electrica. Principala noastra sursa de energie o reprezinta reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, gazele existente in Marea Neagra si gazele de sist”, a declarat Traian Basescu.

Legat de explorarea gazelor de sist, o delegatie de varf a companiei americane Chevron, specializata in domeniul energetic, s-a intalnit marti la Bucuresti cu premierul Mihai Razvan Ungureanu. Discutia, care a avut loc la sediul Guvernului, face parte din demersurile premierului de consultare a mediului de afaceri si a principalelor companii prezente in Romania.

"Tom Holst, country manager Chevron, a reafirmat angajamentul companiei de a respecta protectia mediului si cele mai inalte standarde de securitate", se arata in comunicatul publicat pe site-ul Guvernului.

La intalnire au mai participat ministrul Economiei, Lucian Bode, si Mark H. Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucuresti.

De asemenea, in cadrul discursului Traian Basescu a declarat ca , in perimetrul Neptun, in urma explorarilor efectuate de Exxon si Petrom, s-a descoperit un zacamat de circa 100 miliarde de metri cubi si exista perspective similare pentru alte cateva depozite care urmeaza sa fie prospectate.

"In anul 2011, Romania a consumat 14,2 miliarde de metri cubi de gaze, din care 11,4 miliarde productie interna si import de completare circa trei miliarde. Faceti socoteala, cati ani ne-ar ajunge depozitul deja gasit, ca sa nu mai importam gaze. Este clar ca Romania are perspectiva independentei energetice totale, iar daca si celelalte zacaminte ce urmeaza a fi prospectate vor indica cantitati asemanatoare, Romania poate fi una dintre sursele de gaze, nu numai pentru ea insasi, dar si pentru multe alte tari din Europa", a mai spus Basescu.

De asemenea, in discursul sau catre Parlament, presedintele Traian Basescu a cerut sustinerea mineritului rentabil, facand referire la rezervele de aur de la Rosia Montana.

“Stiu ca se spune sa nu ne atingem de resursele tarii. Dar, daca nu dam solutii de locuri de munca oamenilor, nu numai ca vom avea probleme intr-un buget dezechilibrat, cu un fond de pensii care nu poate fi sustinut, dar nu vom da sanse de evolutie unui mare numar de romani. Locurile de munca sunt cheia evolutiei pozitive a fiecarei familii, a fiecarui cetatean. De aceea, fac un apel si la parlamentari si la Guvern: redeschideti mineritul care a devenit rentabil. Nu discut eu conditiile comerciale. Daca avem bani, sa-l redeschidem cu banii nostri. Daca nu avem bani, sa acceptam investitiile straine si sa generam locuri de munca. Acesta este adevaratul aur al Romaniei”, a declarat Basescu.

Foto: napocanews.ro

Cosmin Zaharia

Citeste:

Romania testeaza independenta energetica

ExxonMobil si Petrom au inceput lucrarile la prima sonda in ape de mare adancime din Romania

Gazele de sist aduc energie cu probleme pentru Romania

Romania, somata sa interzica fracking-ul

spot_img

Ultimele știri